Ryan Giggs, reţinut la Manchester pentru violenţă conjugală

3 noiembrie 2020 12:02   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Fost jucător la Manchester United, actualmente selecţioner al Ţării Galilor, Ryan Giggs (46 de ani) a fost reţinut pentru violenţă conjugală. Acesta este învinuit că şi-ar fi agresat partenera de viaţă, pe Kate Greville.

Potrivit presei britanice, incidentul s-a petrecut duminică seară, când Giggs a fost reţinut pentru că ar fi agresat-o pe iubita sa, Kate Greville. Poliţia din Manchester a anunţat că a fost chemată, la ora 22.05, de o femeie de aproximativ 30 de ani, care a fost uşor lovită, dar nu a avut nevoie de tratament. „Un bărbat de 46 de ani a fost arestat", a menţionat poliţia, fără a precizat și identitatea acestuia.Giggs a fost eliberat pe cauţiune, iar Federaţia Galeză de Fotbal (FAW) a anunţat că este la "curent cu incidentul privindu-l pe antrenorul echipei reprezentative", subliniind însă că nu va face niciun comentariu pe această temă.Giggs a avut o viață personală tumultuoasă. El s-a căsătorit în septembrie 2007 cu Stacey Cooke, cu care are doi copii născuți în 2003 și 2006. În mai 2011, presa britanică a dezvăluit că fostul fotbalist are o relație extraconjugală  cu manechinul englez Imogen Thomas. Mai apoi, soția fratelui său a dezvăluit că trăia cu Giggs de opt ani. Stacey și Ryan s-au despărțit în 2017.  Născut la Cardiff, în 29 noiembrie 1973, Ryan Giggs a fost un jucător emblematic la Manchester United, pentru care a jucat între 1987 și 2014 nu mai puțin de 963 de meciuri în care a marcat 169 de goluri. Fost internațional galez, Giggs este selecţionerul acesteia din 2018 și a reușit să o califice la Euro 2020. 

Mai multe