S-a întors „pantera” Pancu! Românul, omagiat de fanii lui Beşiktaş
Fotbalistul de 41 de ani a fost omagiat de fanii lui Beşiktaş Istanbul la derby-ul cu Fenerbahce (1-1).
Daniel Pancu e o legendă vie nu numai la Rapid, ci şi la Beşiktaş, intrând în istoria clubului turc cu un episod petrecut în 2005. După 13 ani, suporterii „vulturilor” şi-au adus aminte de „pantera din Kadiköy”.
Ultima victorie a celor de la Beşiktaş pe terenul rivalei Fenerbahce a fost în aprilie 2005, un 4-3 halucinant, meci cu o desfăşurare incredibilă în special în ultimul sfert de oră. La scorul de 3-2, Beşiktaş şi-a pierdut portarul, eliminat, iar între buturi a intrat nimeni altul decât atacantul Pancu, în condiţiile în care schimbările erau epuizate. Cu o determinare ieşită din comun, românul a făcut senzaţie cu mănuşile pe mâini, în ciuda unui gol încasat din penalty. „Pantera din Kadiköy” a intrat astfel definitiv la inimile fanilor lui Beşiktaş. Luni seară, aceştia au plănuit o coregrafie impresionantă pe arena lui Fener, planul iniţial fiind să apară în tribune cu 3000 de măşti cu imaginea eroului Pancu.
Din motive de securitate, forţele de ordine au intervenit şi au conficat o mare parte din arsenalul pregătit de suporterii oaspeţilor. Au fost însă şi „scăpări”, în sectorul rezervat fanilor lui Beşiktaş apărând destul de multe fotografii cu fotbalistul român. Din păcate, imaginea lui Pancu n-a fost de-ajuns pentru ca „vulturii” să câştige din nou pe arena „Şükrü Saracoglu”. Beşiktaş a condus cu 1-0, dar a fost egalată în minutul 71, meciul încheindu-se la egalitate (1-1).