S-a mai dus o calificare! Scandal la naţionala de tineret
Naţionala de tineret a României, antrenată de Cristi Dulca, a pierdut orice şansă de calificare la Campionatul European Under 21 programat în 2017.
Ieri, în Danemarca, tinerii tricolori aveau nevoie de victorie pentru a spera în continuare la turneul final, însă România a cedat categoric (1-3), după ce nordicii au condus la pauză cu 3-0. Unicul gol al formaţiei noastre a fost marcat de Miron în minutul 68.
Astfel, naţionala de tineret continuă seria negativă în preliminariile Europeanului. Singura dată când România a fost prezentă la Euro s-a întâmplat în 1998, însă din postura de ţară organizatoare.
Ca şi cum eşecul echipei lui Cristi Dulca nu era de-ajuns, după meciul din Danemarca au apărut informaţii conform cărora selecţionerul ar fi pierdut vestiarul. Mai exact, se pare că stelistul Florin Tănase s-a dat accidentat tocmai pentru a nu evolua în Danemarca, iar dinamoviştii Rotariu şi Brănescu s-ar fi declarat nemulţumiţi de statutul de rezerve.
Echipa României din meciul cu Danemarca: Cojocaru - Hodorogea, Ţîru, Miron, Olteanu - Nedelcearu (Marin 46') - Păun, Popescu, Bumba (Rotariu 68') - Ioniţă, Tudorie (Popa 79')