S-a nenorocit pentru nimic

20 martie 2017 20:11   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Etapa a 2-a din play-off şi play-out a oferit trei accidentări serioase, care au şocat Liga 1 fiecare prin particularităţile ei. După Lung şi Bărboianu, ajunşi la spital vineri şi sâmbătă, duminică, pe Arena Naţională, a fost rândul mijlocaşului bulgar al oltenilor s-o păţească.

Partida dintre Dinamo şi Craiova n-a fost nici pe departe una cu nervi, Marius Avram având probleme doar atunci când şi le-a creat singur. În minutul 69, Palic, mijlocaşul croat al gazdelor, a depăşit însă limitele agresivităţii la o fază care nu anunţa nici un pericol pentru poarta lui Penedo. Acesta a avut o intrare nesportivă la Zlatinski, fotbalistul oaspeţilor prăbuşindu-se pe gazon în urlete înfiorătoare. Culmea, Palic a continuat atitudinea nesportivă insinuând că adversarul simulează jenant şi merită un cartonaş galben pentru asta. Totul s-a edificat câteva momente mai târziu, când Zlatinski a fost scos cu targa de pe teren, iar la vestiare a văzut cum glezna se umflă precum un balon. La o zi după meci nu se ştia încă dacă este vorba despre o entorsă sau despre ceva mai grav, la ligamente, dar piciorul arăta horror, ca în imaginea alăturată. Şi antrenorul Craiovei a luat foc şi a dat vina pe centralul Marius Avram. ”Pe noi ne-au accidentat şi tot nouă ne-a dat galbene. Nu realizez cum, o repriză întreagă, a arbitrat fără greşeală, iar, în repriza a doua, numai într-o singură direcţie, total într-o singură direcţie. Au fost o groază de faulturi. Pentru noi n-a dat nimic. M-a deranjat totul în repriza a doua”, a spus Mulţescu. Nu se ştie cât va lipsi Zlatinski după acest meci de 0-0 care n-a meritat sacrificiul bulgarului. Liga 1 e întreruptă pentru jocul naţionalei cu Danemarca.

Mai multe