S-a retras de la naţională cu un euro-gol
23 martie 2017 19:59
Fotbal intern
Ultima actualizare:
A fost sărbătoare mare miercuri seară,22 martie, la Dortmund.
Partida amicală Germania – Anglia a fost folosită de nemţi pentru a marca retragerea unui jucător exponenţial al ultimului deceniu, Lukas Podolski (31 de ani), campion mondial în 2014. În mod simbolic, el a fost căpitan contra englezilor, într-un meci care a consemnat selecţia sa cu numărul 130.
Ei bine, mijlocaşul ofensiv a avut parte de cea mai fericită retragere, Podolski izbutind să înscrie golul cu care Germania a învins Anglia. Mai mult, reuşita a fost una extraordinară, şut la vinclu din afara careului. În prezent, neamţul e legitimat la Galatasaray. Din vară va pleca în Japonia, la Vissel Kobe.