S-a rupt lanțul de iubire la FCSB. Liniștea a durat mai puțin de două luni

19 octombrie 2021 21:35   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Liniștea la FCSB a durat mai puțin de două luni. Patronul formației, Gigi Becali, nu a mai rezistat să nu-și expună la TV ideile despre cum trebuie să joace echipa și despre cine ar trebui să intre pe teren, așa că de două zile apare din nou la toate televiziunile. Edi Iordănescu, tehnicianul formației, a dar un prim răspuns, dar fanii au aflat deja că e nemulțumit.

Chiar dacă echipa o duce, din punct de vedere al rezultatelor, mai bine decât în ultima vreme, pentru că a câștigat ultimele cinci meciuri disputate, Gigi Becali nu e mulțumit și nu se sfiește să o declarare, deși trecuse inclusiv în contractul făcut cu antrenorul său că nu-și va mai expune părerile despre fotbal în public. Pentru că știa și el că a greșit, omul de afaceri a început cu o clarificare: ”Nu există tensiuni între Becali și Edi”. După care a continuat cu o demolare: ”Am fost întrebat dacă sunt mulțumit de joc și am spus că nu. Dacă spuneam că sunt mulțumit, aș fi mințit. Nu am avut un joc care sa-mi placă. Pe mine mă interesează posesia, chiar dacă eu câștig. Asta am spus tuturor antrenorilor, chiar și lui Edi. Vreau să fie mingea la mine, asta este dorința mea. Nu vreau să câștig campionatul, ci ca mingea să fie la mine! Eu sunt patron, așa că eu vreau să fie mingea la mine! Eu fac fotbal și ordinul meu este să fie mingea la mine. Nu câștig meciul dar e mingea la mine? Nu mă mai interesează. Vreau 0-0, dar să fie mingea la mine. Nu vreau 1-0 și să fie mingea la adversar. Nu vreau eu așa. Care e treaba? Îmi place ce-i frumos și bun, ce-i frumos în viață”, a declarat la ProX Gigi Becali.

El a continuat astfel ideea pe care a expus-o duminică la Realitatea Plus, atunci când a dezvăluit pentru prima dată că este un ”estet” al fotbalului și că nu-l interesează rezultatul. După cum a recunoscut chiar Becali, antrenorului nu i-au picat bine declarațiile sale: ”S-a supărat și Edi, care nu a văzut emisiunea. Am spus că nu sunt mulțumit de joc, dar nu am problemă cu asta pentru că vor veni Tănase, Coman și Octavian Popescu. Ei vor face să fie mingea la mine, la noi. Cei mai importanți jucători pentru Edi sunt Tănase, Coman și Budescu. Pe lista mea, ca să jucăm ce vreau, sunt Tănase și Coman. Dacă nu-l ai pe Tănase în teren, ai o problemă. Dacă e el în teren, nu îmi e frică de nimeni. Când e Tănase, e dirijor, cântă trompeta, clarinetul, fiecare la rândul lor”, a mai spus Gigi Becali la ProX, citat de gsp.ro.

Culmea este că declarațiile acestea vin după ce acum doar o săptămână, Edi Iordănescu declara la Realitatea Plus despre relația cu patronul: ”În primul rând, cred că avem o comunicare bună şi cred că înţelegerea iniţială, faptul că fiecare parte a spus ce-şi doreşte exact, în ce este dispusă să se angreneze şi în ce nu, a clarificat lucrurile”, a spus el.

În acest posibil conflict au intervenit și suporterii, care și-au arătat public susţinerea faţă de Edi Iordănescu. ”În numele Peluzei Nord, în numele tuturor suporterilor, transmit un singur lucru. Edi Iordănescu va fi susţinut necondiţionat şi dacă, Doamne, fereşte, se întâmplă ceva nu mai văd niciun alt antrenor la Steaua şi înseamnă că nu mai avem practic pentru ce să luptăm. Sper ca Gigi să nu mai iasă la tv, pentru că atunci poate apărea jihadul. Noi susţinem performanţa, nu vrem spectacol. Nu ne interesează spectacolul, vrem titlul, vrem Cupa. Edi este dezamăgit, dar din această poveste, poate ieşi mai puternic”, a declarat liderul galeriei FCSB, Gheorghe Mustaţă, la Radio Sport 1.

La rândul lui, Edward Iordănescu a postat un lung mesaj pe Facebook, în care explică filozofia lui în fotbal. El îi reaminteşte omului de afaceri înţelegerea verbală şi contractuală pe care o au şi cere răbdare pentru a îmbunătăţi jocul echipei.

"Am crezut că am linişte în izolare. M-am înşelat. Am spus că vom clarifica la prima conferinţă orice problema, doar că <uraganul> mediatic şi speculaţiile din ultimele zile, mă obliga să subliniez anumite lucruri. Nu e tocmai profesionist să o fac pe facebook, dar e un mijloc la care am mai apelat.

1. Sunt antrenorul care mereu a ţinut foarte mult la mediul din jurul echipei. Să fie un mediu profesionist, de muncă, disciplină, seriozitate, dar şi linişte pentru echipă. Linişte este exact ce echipa/băieţii au mai mare nevoie în aceste momente foarte grele. E un context foarte dificil şi trebuie să ne regrupăm şi să ne îngrijim de sănătatea jucătorilor şi să-i recuperăm. Rezultatele ne ajută, trebuie şi noi cei din jur să lucrăm pentru această linişte, aşadar de la mine nu o să iasă subiecte senzaţionale de presă, pentru că nu este ăsta stilul meu.

2. Am venit la FCSB în primul rând pentru grupul de jucători în care cred necondiţionat, pentru suporteri care ştiu ce mult îşi doresc performanţa şi le mulţumesc de câte ori am ocazia pentru căldura cu care m-au primit, pentru oamenii foarte profesionişti din jurul echipei cu care mă cunosc de ani de zile, dar chemat şi convins de Patron. Avem o înţelegere la mijloc, verbală (care pentru mine e foarte importantă), dar şi contractuală şi îmi doresc foarte mult să o respectam ad litteram.

3. Pentru mine este foarte important ce îşi doreşte Patronul şi mereu am în gând să reuşesc să îl mulţumesc prin munca mea, dar am un contract în care obiectivul meu principal este să căştig campionatul. Campionatul se căştigă cu puncte. Când eşti pe locul 9 la 12 punte de locul 1, e mai greu să vorbim de orice altceva decât să încerci să recuperezi puncte. Meseria mea înseamnă rezultate. Mă interesează performanţa şi trofeele, asta caut şi pentru asta muncesc. Asta cere eficienţă. Restul e un lux în acest moment. Şi acum, după 6 victorii consecutive (5 în campionat), suntem încă în afara luptei. Primul pas rămâne să intrăm efectiv în lupta pentru titlu şi nu doar la nivel declarativ. Deci suporterii să stea liniştiţi pentru că ştiu ce am de făcut.

4. Orice antrenor din lume îşi doreşte să câştige meciuri şi echipa lui se joace cât mai bine. Istoricul mă apară. Echipele unde am antrenat şi-au atins obiectivele şi în foarte multe momente au jucat un fotbal ofensiv. Dar asta a venit în timp şi în baza unui proces de munca şi nu bătând din palme. Am mare încredere că această echipă poate juca fotbal de calitate. Dar pentru asta trebuie să avem jucătorii apţi. (de când am venit, nu am nici macar un antrenament cu toţi jucătorii, ba mai mult jucători cu calitate şi foarte importanţi pentru echipă au lipsit). Nu cred că mai e cazul să-i menţionez pentru că îi ştim cu toţii. Am avut constant maximum 13-14-15 jucători la antrenamente. Metodica a fost aplicată pe situaţie. În pauzele pentru echipa naţională (perioadă foarte importantă pentru orice antrenor) am avut 9-10 jucători. Am fost nevoit să apelez la nişte copii de 16 ani. Deci nu mint pe nimeni şi nu fac promisiuni fară acoperire. Totul vine în timp. Într-un context mai favorabil şi cu multă muncă. Toţi jucătorii din sezonul trecut de la mijloc în sus, acum fie au plecat, fie au fost sau încă sunt accidentaţi. Pentru mine posesia rămâne doar un mijloc de a ajunge la poarta adversă, de a marca goluri şi a căştiga meciuri, nu o garanţie a succesului. Pentru obiectivul nostru, câştigarea campionatului, trebuie să fim eficienţi şi să adunăm puncte. Restul se construieşte în timp. În iarnă putem avea un prim moment de analiză generală şi prime concluzii. Până atunci, totul e multă filozofie!!", a scris Iordănescu, pe Facebook.

Mai multe