S-a sinucis tatăl lui Mihăiţă Neşu? Prima declaraţie a fostului fotbalist!

20 octombrie 2014 13:44   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Fostul fotbalist Mihai Neşu a postat, luni, un mesaj pe pagina de Facebook a fundaţiei sale, în care a afirmat că anul acesta, în care părinţii săi au decedat, este unul "foarte trist", precizând că "ăsta este cursul vieţii".

Tatăl fostului fotbalist, Mircea Neşu, a murit luni dimineaţa, iar primele informaţii spuneau că bărbatul s-ar fi sinucis.

"Azi noapte a murit şi tata. Nu s a sinucis aşa cum s-a anunţat. S-a stins după o săptămînă la terapie intensivă, chinuit fiind de insuficienţa cardiacă, respiratorie şi renală. Dumnezeu sa-l odihnească! Mă bucur că m-am întors din Olanda şi am putut fi lîngă părinţii mei în ultimele lor luni. Să-i mai supăr puţin cu obrăzniciile mele...E un an foarte trist, dar ăsta-i cursul vieţii şi cu ajutorul lui Dumnezeu depăşim toate momentele grele. Mulţumesc tuturor pentru suport şi celor din media care m-au căutat, să mă ierte, dar să mă înţeleaga că nu vorbesc cu ei".

Potrivit unor surse medicale, Mircea Neşu, în vârstă de 74 de ani, a fost internat la Spitalul Judeţean din Oradea în 12 octombrie, în stare foarte gravă, după ce a înghiţit o cantitate mare de medicamente, pe fondul unei depresii severe, provocate atât de decesul soţiei sale, în această primăvară, cât şi de faptul că suferea de o boală incurabilă, iar fiul său este imobilizat în cărucior.

Mai multe