S-au încurcat la salariu
Steliştii anunţau că se despart de golgheterul echipei şi al campionatului, Claudiu Keşeru, atacantul urmând să joace pentru următorii doi ani şi jumătate în Qatar, la Al- Gharafa.
Potrivit surselor din anturajul campioanei, clubul încasa 2,5 milioane de euro în schimbul lui Claudiu, iar fotbalistul un salariu de aproximativ 500.000 de euro anual. Fotbalistul a plecat pentru a face vizita medicală şi a semna contractul, însă ieri a venit un anunţ-bombă din Qatar. Keşeru nu s-a înţeles la bani cu arabii şi urma să revină în ţară. Apropiaţii atacantului susţin că acesta a solicitat o creştere salarială anuală, cu 100.000 de euro, lucru neacceptat de oficialii lui Al –Gharafa. Totuşi, este posibil ca lucrurile să se schimbe pe ultima sută de metri, iar arabii să-i facă toate poftele românului, cu atât mai mult cu cât au dat un fotbalist extracomunitar pentru a-i face loc stelistului în echipă.