S-au prăbuşit cu tribuna! 14 fani, transportaţi la spital

30 septembrie 2018 16:27   Fotbal intern
Ultima actualizare:

După un gol al favoriţilor, 14 fani ai echipei FC Sevilla au căzut împreună cu o porţiune din peluza stadionului din Eibar.

Puţin a lipsit ca meciul Eibar – FC Sevilla (1-3) din campionatul Spaniei să producă una din marile tragedii din lumea fotbalului.

În minutul 58 al întâlnirii, argentinianul Ever Banega a făcut 2-0 pentru oaspeţi, iar bucuria suporterilor andaluzi avea să se încheie cu un gust amar. Chiar în faţa jucătorilor de la Sevilla, tribuna arenei din Eibar a cedat şi i-a pus la pământ pe fanii care se aflau în acea zonă.

Fotbaliştii au asistat şocaţi la întreaga scenă, în timp ce echipele medicale au sprintat pentru a oferi primul ajutor. Din fericire, niciunul dintre cei 14 răniţi (doi au fost luaţi cu targa) n-a suferit leziuni majore, chiar dacă cei mai mulţi au fost nevoiţi să treacă pe la spitalul din Eibar.

Din primele informaţii, se pare că porţiunea de tribună care s-a prăbuşit urma să intre într-un proces de reabilitare, însă clubul din Ţara Bascilor a întârziat cu demararea lucrărilor. Incidentul ne-a adus aminte de o imagine similară provocată de fostul stelist Claudiu Răducanu în 2004, pe vremea când evolua la Espanyol Barcelona. La un meci în deplasare, la Villarreal, Răducanu a marcat şi s-a dus să arunce tricoul fanilor, moment în care aproximativ 50 de suporteri ai lui Espanyol s-au prăbuşit cu tot cu tribună.

Mai multe