Să dăm calculele peste cap

18 martie 2017 20:03   Fotbal intern
Ultima actualizare:

România joacă în mare parte soarta calificării la Mondialul din Rusia, din 2018, contra naţionalei Danemarcei, la Cluj, peste fix şapte zile. Favoriţi sunt nordicii, atât din punctul de vedere al clasamentului, fiind pe locul 3, deasupra ”tricolorilor”, cât şi al statisticii cotelor de piaţă, oaspeţii fiind de două ori mai valoroşi decât jucătorii lui Daum.

“Meciul cu Danemarca este unul decisiv. Ne trebuie neapărat victoria la Cluj, iar dacă avem atitudine ca cea din partea a doua a meciului cu Polonia, avem toate şansele să obţinem ceea ce ne dorim”, spunea selecţionerul României, Christoph Daum, cu ceva timp în urmă. 

“Potrivit calculelor pe care ni le făcusem înaintea începerii campaniei de calificare, suntem cu două puncte sub ceea ce ne aşteptam să obţinem, aşa că victoria cu Danemarca este obligatorie. Şi pentru ei este un meci decisiv, noi trebuie să credem că putem învinge. Avem datoria asta faţă de toţi românii”, afirma şi secundul lui Daum, belgianul Rudi Verkempinck. 

Dincolo însă de discursul optimist şi mobilizator al staff-ului naţionalei, totul stă în forma de moment, atitudinea şi mentalul fotbaliştilor convocaţi pentru partida de la Cluj. Dacă ne uităm pe clasament, nordicii sunt în faţa României, pe locul trei, şi, din acest punct de vedere, au prima şansă la startul jocului. Tot ei sunt favoriţi şi prin prisma valorii de piaţă pe care specialiştii o estimează pentru elevii lui Age Hareide. 

Lotul norvegianului de pe banca Danemarcei este cotat la 129,4 milioane de euro, de două ori şi ceva mai mult decât cel al tricolorilor”, evaluat la 65,8 milioane de euro. Cei mai importanţi jucători ai adversarilor vin de la Tottenham - Christian Eriksen (35 milioane de euro), Borussia Monchengladbach - Andreas Christensen (16 milioane) şi Fenerbahce - Simon Kjær (11,5 milioane). Danemarca are în echipa pe care o va deplasa la Cluj nu mai puţin de şapte fotbalişti cotaţi la minimum sapte milioane de euro, valoarea de piaţă cea mai mare pentru români - cea a lui Nicolae Stanciu. 

Pe podiumul “tricolor” în acest top urmează Vlad Chiricheş, de la Napoli, 6,5 milioane de euro, şi portarul Fiorentinei, Ciprian Tătăruşanu, 4 milioane de euro. Naţionala noastră trebuie să demonstreze că poate învinge până şi statistica, victoria duminica viitoare fiind singura care ne menţine în cursa pentru Mondialul din Rusia.

Căpitanul Grigore, la antrenamentele «câinilor»

Câțiva dintre ”tricolori” au venit mai repede în România, campionatele în care activează  fiind întrerupte. Este cazul căpitanului Dragos Grigoreș, fundaș la Al-Sailiya, în Qatar. Pentru a nu sta degeaba mai bine de șapte zile, fotbalistul se antrenează cu cei de la Dinamo, fosta lui echipă. În ritm intens este și Răzvan Marin, deși campionatul belgian este în pauză. Mijlocașul de la Standard Liege a venit la București cu trei zile mai repede decât restul componenților echipei naționale și s-a antrenat la Mogoșoaia cu secundul primei reprezentative, belgianul Rudi Verkempinck.

Mai multe