Să nu fluieraţi că se aude ecoul! Astra - Austria Viena pe o Arenă Naţională goală
Fotbalul românesc a ajuns atât de jos nu doar din cauza lipsei banilor, ci şi din cauza dispariţiei pasiunii în rândul fanilor care pur şi simplu nu mai vin la stadion.
Exceptând emulaţia din jurul unor meciuri mari ale naţionalei sau provocată de un nume imens care vine conjunctural în România, cum a fost cazul lui Manchester City, la noi sea joacă în faţa tribunelor aproape goale. Nici măcar performanţa nu mai atrage, iar exemplul Astrei Giurgiu e dezolant şi cât se poate de relevant. Campioana nu umple nici micuţul stadion de la malul Dunării, iar în seara aceasta, la debutul în grupele Ligii Europa, se va întâmpla o nouă ruşine. Campioana României e obligată să joace pe Arena Naţională din cauza gazonului prost de la Giurgiu, iar şefii Astrei au închiriat doar tribuna I şi tribuna a II-a a stadionului nostru naţional. Se ştia din start de interesul inexplicabil de scăzut al românilor pentru jocul cu Austria Viena şi s-a vrut limitarea pierderilor. Astfel, cu câţiva fani aduşi cu microbuzul de la Giurgiu şi cu câţiva neutri , puşi strategic în sectoarele unde bat camerele televiziunii care va transmite meciul, se va încerca salvarea aparenţelor. De fapt, fa fi ceva sinistru, câteva grupuleţe de oameni într-o arenă de 55.000 de locuri urmând să se vadă foarte urât. Marius Şumudică, antrenorul Astrei, a glumit şi el amar pe această temă şi a spus că oricum nu se aştepta la altceva, dar e bine că sunt scaunele vopsite în mai multe culori şi crează un efect vizual confuz.
Lipsa interesului pentru această echipă l-a dus şi pe Ioan Niculae în pragul abandonului. Surse din cadrul clubului giurgiuvean ne-au dezvăluit că acesta este şi motivul principal pentru care a lăsat echipa cu aceste probleme financiare, afaceristul urmând să se retragă de la Astra după ce se va stoarce şi ultima picătură din această echipă performantă. Se pare că e interesat să preia o altă echipă din Liga 1, dacă la Giurgiu n-are pentru cine să tragă.
Astra Giurgiu - Austria Viena se va juca de la ora 20:00, pe Arena Naţională, în direct pe Dolce Sport.