Sânmărtean, erou de carte

27 decembrie 2011 17:53   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Puţini sunt fotbaliştii care se pot mândri că au o carieră atât de impresionantă încât să îi inspre pe scriitori. După Hagi sau Gică Popescu un alt jucător român va fi eroul unei cărţi, fotbalistul de la Vaslui Lucian Sânmărtean.

Cartea va apărea în luna ianuarie, sub semnătura lui Vasile Jimboreanu, un cunoscut scriitor din Bistriţa. El s-a documentat de pe Internet, de la foştii antrenori ai lui Lucian, iar după aproximativ 4 luni manuscrisul e bun de tipar.

Fotbalistul de la FC Vaslui, Lucian Sânmărtean, a fost de acord imediat să fie eroul cărţii lui Jimboreanu. „Mi s-a părut o idee foarte bună încă de la început, când mi-a povestit soţia.M-am gândit că peste câţiva ani, când va creşte fata noastră, va putea să citească şi să vadă că părinţii ei nu au trecut degeaba prin sportul românesc şi că au făcut ceva pentru România.Fiind foarte mică acum, nu înţelege ce înseamnă să fii sportiv, să reprezinţi un club, o ţară, aşa cum am făcut noi şi vreau ca peste ani să fie mândră de părinţii ei. Mai mult pentru ea am îmbrăţişat ideea acestei cărţi".

În acest an, Lucian Sânmărtean a câştigat mai multe trofee individuale pentru prestaţiile sale, fiind considerat de mulţi cel mai bun fotbalist român din 2011.

Soţia sa a fost atletă de top

Nu numai Lucian va apărea în carte, dar şi soţia sa, Maria. Ea a făcut parte timp de şapte ani (2000-2007) din lotul olimpic de atletism al României.

În 2004, a participat la Jocurile Olimpice de la Atena, obţinând locul 6 în proba de ştafetă, iar în acelaşi an a obţinut bronzul la Mondiale.

Lucian şi Maria Sânmărtean sunt împreună de aproape 10 ani şi s-au căsătorit în vara anului 2010, la Bistriţa. La scurt timp, s-a născut şi fata lor, Natalia.

Mai multe