Savadosi: “Eu sunt organizatorul meciurilor «Generaţiei de Aur»”

22 ianuarie 2012 14:31   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Valentin Savadosi a ţinut să explice cum de a ajuns să îmbrace tricoul echipei naţionale în meciurile de old-boys ale "Generaţiei de Aur".

"Să ştiţi că eu îi cunosc pe Ionuţ Lupescu, Didi Prodan sau Florin Prunea încă din 1984. Am jucat la FC Olt Scorniceşti şi Victoria Bucureşti, în anii '80, dar recunosc că n-am fost un mare fotbalist. Cum am ajuns să joc în tricoul «Generaţiei de Aur»? Păi eu sunt organizatorul acestor meciuri încă din anul 2000. Am jucat pentru că n-au fost oameni, ăsta e adevărul. La meciul de la Sala Polivalentă aveam pe listă 14 foşti mari jucători care-mi confirmaseră prezenţa, dar ne-am trezit la faţa locului cu doar şapte fotbalişti, Bogdan Stelea, Florin Prunea, Gică Mihali, Didi Prodan, Jean Vlădoiu, Ionel Ganea şi Narcis Răducan, plus nea Rică Răducanu. M-au rugat băieţii să intru şi eu. Nici adidaşi n-aveam, i-am împrumutat de la Lucian Bălan. Iar la gala de la Ploieşti ne-am trezit că n-aveam 11 oameni, era să ne facem de râs. Marius Cheregi şi Tom Cristea au venit în ultimul moment. Am jucat şi eu, pentru că am fost solicitat. Credeţi că aş fi putut evolua dacă aceşti foşti mari fotbalişti nu şi-ar fi dat acordul în acest sens? Vorba aceea, nu poţi intra în casa omului dacă nu eşti dorit", ne-a explicat Savadosi.

Mai multe