Savuros: Bölöni şi Rednic s-au luat la întrebări în direct!
Mult aşteptata întâlnire dintre Ladislau Bölöni şi Mircea Rednic s-a încheiat fără un învingător, în Mouscron – Antwerp (2-2). A urmat un interviu savuros între cei doi protagonişti.
Rar se întâmplă ca doi tehnicieni români să se confrunte într-una dintre ligile puternice din Occident. Meciul Mouscron – Antwerp din campionatul Belgiei a fost unul extrem de spectaculos, între două revelaţii ale actualului sezon.
Jucătorii lui Rednic au deschis scorul, dar oaspeţii conduşi de Bölöni au întors rezultatul (1-2), ajungând la un pas de victorie. În minutul 90+2 s-a restabilit însă egalitatate, Mouscron evitând înfrângerea la una dintre ultimele faze ale partidei. Astfel, Loţi a pierdut două puncte uriaşe, dar nu şi simţul umorului.
În zona interviurilor de după meci, Bölöni l-a căutat pe bunul său prieten Mircea Rednic pentru a-l lua la întrebări, la propriu. „Ziceai că vii să mă baţi”, a început Bölöni. „Am dominat, am avut o posesie ca Barcelona”, a răspuns „Puriul”. „Da, dar în repriza a doua s-au inversat rolurile, noi am fost ca Barcelona”, a contraatacat Loţi.”El face o treabă bună la Antwerp, dar are un buget mai mare decât al nostru”, a ţinut să precizeze Rednic. „De unde ştii?”, a întrebat Bölöni. „Păi cel mai bun jucător al vostru a fost cumpărat de la noi”, a continuat Rednic, referindu-se la fundaşul Arslanagic.
Deşi Bölöni e mai în vârstă cu nouă ani decât Rednic (64, faţă de 55), cei doi au fost mult timp colegi la echipa naţională, împărţind chiar aceeaşi cameră. „Am trecut prin momente frumoase împreună. Sunt bucuros că am terminat acest meci la egalitate”, le-a spus Rednic jurnaliştilor belgieni. „Cu acest egal, amândoi vom dormi mai bine”, a completat Bölöni.