Schimbarea la faţă în «Derby de Romania»

5 martie 2016 21:22   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Rednic şi Reghe sunt neînvinşi în “El Clasico” de România. După ce s-au testat în semifinalele competiţiei KO, 0-0, în campionat fiecare îşi va arunca în luptă “artileria grea”, nefolosită din cauza unor suspendări, probleme medicale sau pur şi simplu menajată. Acum, cei doi antrenori promit că vom vedea adevăratul derby.

Nici un gol şi faze rare de poartă. Asta am avut joi seara în “Ştefan cel Mare”, acolo unde granzii s-au luptat, în turul semifinalelor Cupei României, pentru un loc în ultimul act. Duminică, tot de la 20.30, vom avea cu totul altceva. Antrenorul Mircea Rednic, singurul antrenor din campionatul intern care a mai avut parte de un play-off,  spune că echipa lui va arăta altfel în meciul de duminică.

“Am trei jucători care nu vor face parte din lot: Hanca e suspendat, Petre e puţin accidentat, iar Ekeng nu s-a refăcut după accidentarea de duminică. Pregătim foarte bine meciul cu Steaua, cu mare atenţie acest derby, primul meci din play-off. Eu am experienţa în doi ani în Belgia, ştiu ce înseamnă o victorie. Clar că vom risca pentru că jucăm acasă şi vreau să începem foarte bine acest play-off. Nu mai trebuie să calculezi în play-off, trebuie să câştigi. Toate echipele sunt puternice, trebuie să joci la victorie. Vom aborda altfel meciul de duminică”, a spus Rednic.

Acesta e convins că toate echipele din play-off au şanse la podium. “Chiar şi cei de la Târgu Mureş după două victorii ajung pe podium. Sunt echipe bune, cu antrenori buni. O să fie un play-off foarte interesant şi spectaculos din toate punctele de vedere”, a mai precizat Rednic.La rândul său, tehnicianul Stelei, Laurenţiu Reghecampf, e sigur că nu va pierde duminică: “Avem un plan, să încercăm să câştigăm toate meciurile, şi Cupa, şi Cupa Ligii şi campionatul. Cred că am gestionat foarte bine meciul de Cupă şi sper că mâine seară vom avea o echipă care va putea să facă faţă fizic acestui meci. E un meci foarte important, e primul din play-off şi e cu Dinamo. Ştiu exact cum vor juca cei de la Dinamo. Au anunţat că vor ataca şi m-aş bucura să atace, căutăm echipe care să fie deschise, aşa putem juca şi noi mai bine. Vom încerca să introducem în teren cel mai bun 11 ca să câştigăm meciul. În acest sistem de play-off fiecare meci trebuie jucat ca o finală”, a spus Reghecampf. P

atronul Gigi Becali s-a arătat foarte optimist înaintea meciului de azi: “Nu am emoţii, pentru că eu cred că este diferenţă mare de valoare între noi şi ceilalţi. E şi pe hârtie şi pe teren. Nu mi-e frică de Dinamo. Nu ne pot bate, pentru că sunt nişte copii, nu au forţă”.

Steaua, cu galerie în «Ştefan cel Mare»?

Părăsiţi de suporteri în urma scandalului dintre trupa lui Becali şi Armată, adevărata proprietară a brandului Steaua, elevii lui Reghe nu au mai fost susţinuţi de ultraşi. Duminică, se pare că cei de la peluza roş-albastră vor face un compromis şi vor veni la derby pe terenul adversarilor. Cert e că s-au solicitat 600 de bilete din partea celor din Ghencea, adică cinci la sută din capacitatea stadionului roş-albilor.

Mai multe