Se reînfiinţează Unirea Urziceni

7 martie 2013 17:41   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Constantin Sava, primarul Urziceniului este cel care a dezvăluit intenţiile de a oferi înapoi localnicilor micuţului oraş din Bărăgan echipa care i-a făcut fericiţi ieşind campioană în anul 2009. „E o intenţie a noastră ca la sfârşitul acestui campionat să preluăm echipa. Ea e acum sub tutela Primăriei Comunei Manasia, o transferăm la Urziceni şi mergem mai departe. Unirea Manasia e în liga a IV-a, dar vrem să urcăm în Liga a III-a. Bugetul Primăriei e contractat şi nu ne putem mişca foarte bine financiar, dar eu îmi doresc ca echipa din Urziceni să joace în liga a doua lejer, să avem o echipă competitivă, care să scoată foarte mulţi jucători din zonă", spune edilul. El nu este însă foarte informat şi trădează faptul că proiectul lui e făcut cam pe genunchi.

Asta pentru că Unirea Urziceni, care s-a retras din toate competiţiie în iulie 2012, când retrogradase în Liga a II-a, are deja rezervat un loc în Liga a III-a, unde poate fi înscrisă oricând.

Apoi, chiar dacă Primăria din Urziceni preia sub tutela ei echipa Unirea Manasia, aceasta n-ar moşteni titlul şi performanţele Unirii lui Dan Petrescu din Liga Campionilor, din perioada ei de glorie. Asta s-ar rezolva doar prin intermediul unei fuziuni soldate cu preluarea palmaresului. Până să se lămurească în ceea ce priveşte regulamentele, conducătorii oraşului Urziceni şi-au fixat deja obiectivele pentru viitoarea echipă. Un nou titlu nu este însă dezideratul principal.

"Urziceniul este prea mic fără un sponsor cum a fost domnul Dumitru Bucşaru. Este foarte greu să se mai repete minunea câştigării campionatului, mai ales că domnul Bucşaru nu mai vrea să investească în fotbal. Noi sperăm să mai împrumutăm jucători de la echipele mari şi să fim o nucă tare. Lumea din Urziceni îşi aduce aminte cu plăcere de ce a fost şi îşi doreşte o echipă", a încheiat primarul Constantin Sava.

Bogdan Stancu, una dintre «perlele» Unirii

Unirea Urziceni a rezistat doar trei ani la un nivel ridicat, între 2007 şi 2010, dar în această scurtă perioadă pe la echipă s-au perindat personaje sonore ale fotbalului românesc. Echipa a fost antrenată de fostul internaţional Dan Petrescu. Şi în iarbă, Unirea a avut nume grele. Internaţionalul Bogdan Stancu, fost jucător al Stelei şi lui Galata, dar şi Rusescu, golgheterul la zi al Ligii I sunt principalele produse ale echipei ialomiţene.

Mai multe