Se schimbă regulamentul ca să nu mai fie scandal în privinţa campioanei!

29 noiembrie 2017 18:57   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a anunţat că regulamentul privind departajarea echipelor urmează a fi explicit. Măsura vine după ce FCSB s-a adresat la TAS, susţinând că este îndreptăţită ca ea să fie declarată campioană, nu Viitorul.

"Da, s-a discutat acest aspect astăzi şi s-a ţinut cont de argumentaţia TAS, care confirma în acelaşi timp regulamentul, şi am clarificat-o. Se va modifica regulamentul, se vor adăuga câteva cuvinte, să întărească, să fie explicit textul. Chiar dacă aveam decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv", a spus Burleanu.

Deşi unele cluburi din eşalonul secund au cerut amânarea ultimelor două etape din acest an, acest lucru nu se va întâmpla: "Au fost câteva cluburi din Liga a II-a, care au solicitat amânarea ultimelor două etape din acest an, dar nu aveam motive să o facem, pentru că vremea este mai bună decât va fi în februarie şi decizia a fost să menţinem calendarul aşa cum a fost aprobat în acest an".

Mai multe