Se strâng în jurul lui Danciu
Roş-albii s-au reunit ieri, Mulţescu având la dispoziţie 33 de jucători. Unii noi, exotici sau sosiţi de la echipa a doua. În plus, Marius Alexe, Dragoş Grigore şi Cristi Bălgrădean, oameni de bază, vor pleca, dar până joi tehnicianul va definitiva lotul pentru primul stagiu de pregătire, ce va începe în acest week-end la Poiana Braşov. Cert e că Dănciulescu va rămâne "centrul" echipei.
"Danciu rămâne la Dinamo. El va fi catalizatorul echipei, cel care va ţine vestiarul, cel care uneşte şi care va ajuta echipa din teren. Şi pe el şi pe Cătălin Munteanu îi voi folosi în echipă şi numai când vor zice ei că nu mai pot juca, abia atunci se vor retrage, dar şi atunci vor rămâne în club. Vor avea posturi în conducerea administrativă", a dezvăluit Mulţescu.
Gigi Mulţescu a avut la dispoziţie 33 de jucători la reunirea lotului. Iată lista: Bălgrădean, Manyur, Kovacs (portari), Luchin, D. Grigore, Nica, Rus, Crăciun, Homei, Scutaru, Muşat, Dobrosavlevici, A. Radu, A. Popa, Collins Fai, Brankovici (fundaşi), C. Munteanu, Curtean, Strătilă, Filip, C. Matei, Rotariu, Stănescu, Dandea, Boubacar, F. Matei, Vaştag, Thomas Black (mijlocaşi), Alexe, Dănciulescu, A. Cristea, Thomas Joel, Abdoulaye Papa (atacanţi).
Dintre aceştia se va forma lotul definitiv de 22 de fotbalişti, cu care se va aborda noul campionat, în care obiectivul este o clasare onorabilă. Decisive pentru jucători vor fi cele două cantonamente, cel din Poiana Braşov şi cel din Anglia, unde "câinii" vor ajunge la începutul lunii iulie.