Secretul gazonului perfect de la Giurgiu
Terenurile de la Chiajna, Mediaş, Piatra Neamţ, Galaţi şi Iaşi au arătat ca adevărate orezării în această primă etapă. Chiar şi Steaua a jucat returul cu Ajax, din Liga Europa, pe Arena Naţională, unde gazonul pus de patru ori într-un an a fost execrabil. În aceste condiţii, cei care afirmau că iarna nu se poate juca fotbal în România păreau să aibă dreptate.
Luni, la Giurgiu, Astra a jucat însă cu Viitorul Constanţa pe un gazon masă de bliard, care i-a făcut pe telespectatori să se frece la ochi şi să se întrebe dacă nu cumva au greşit canalul şi nu se uită la vreun meci din Anglia. Explicaţia vine de la Dinu Gheorghe, preşedintele astralilor, şi nu este una ştiinţifico fantastică, ci necesită doar preocuparea şi o minimă investiţie. „
Un astfel de gazon costă 150.000 de euro, pentru achziţionarea instalaţiei de încălzire şi 50.000 de lei pe lună, energia consumată pentru ca ea să meargă non-stop. Asta am făcut noi, iar ceilalţi s-au zgârcit. Nu te costă prea mult. Terenurile proaste din prima etapă au fost cauzate de faptul că instalaţiile de încălzire, acolo unde sunt, au fost pornite cu câteva zile înainte de meciuri, ceea ce e insuficient", a afirmat „Vamă".