Senilul şi clovnul, din nou faţă în faţă
Manchester United – Chelsea e meciul zilei de azi în Anglia, iar partida e vitală pentru ambele echipe, care nu mai pot spera la titlu, dar pot ieşi din locurile de Liga Campionilor. Tottenham le suflă în ceafă şi orice pas greşit e mortal. Totuşi, partida are şi altă conotaţie.
Derby-ul din Premier League poate fi redus ca războaiele Greciei antice la o luptă în doi între cei mai buni luptători din fiecare tabără. Pentru a evita vărsarea de sânge, Mourinho şi Conte au jucat acest rol în turul de pe Stamford Bridge şi a ieşit urât. Antrenori cu obraz fin în restul timpului, portughezul şi italianul s-au dezbrăcat de caracter şi doar arbitrul de rezervă i-a împiedicat să se sfâşie după golul victoriei înscris în partida din noiembrie de Morata. Dacă n-au putut să tranşeze lucrurile acolo, pe teren, Mourinho şi Conte s-au jignit în presă, altă strategie care nu le-a făcut cinste. „Dacă nu mă manifest ca un clovn pe margine înseamnă că mi-am pierdut pasiunea? În faţa camerelor nu se observă cât de dedicat eşti meseriei tale”, a declarat „The Special One”, la care „macaronarul” n-a întârziat cu răspunsul. „Cred că vorbea despre el, nu-i aşa? Despre cum se comporta el în trecut. Cred că acestea sunt simptomele demenţei senile, când cineva uită ce a făcut sau ce a spus în urmă cu ceva timp. A plecat de aici, dar continuă să se uite înapoi”, a declarat şi Conte. Acum, în faţa returului, cei doi stau cuminţi, dar la meci va fi probabil vulcan. Rămâne de văzut dacă se vor strânge mâine sau se vor împărţi pumni între fostul şi actualul antrenor al lui Chelsea.