„Seniorul” Denis Drăguş, vedetă la naţionala de tineret

16 noiembrie 2018 14:13   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Selecţionat în trecut la naţionala mare, atacantul Viitorului a fost cel mai bun jucător în amicalul tricolorilor mici contra Belgiei (3-3).

Naţionala de tineret a depăşit cu bine dificilul test cu Belgia, prima partidă de verificare în vederea Campionatului European din 2019. Conduşi cu 3-1 până în minutul 90, jucătorii lui Rădoi au smuls o remiză (3-3) cu două reuşite pe final de partidă, semnate de Olaru şi Ciobanu, ambii intraţi pe teren în repriza secundă.

Din tabăra noastră, remarcatul meciului a fost însă vârful Denis Drăguş, autor al primului gol, din penalty, şi al altor faze spectaculoase. Atacantul crescut de Gică Hagi la Viitorul a bifat prima sa prezenţă la naţionala Under 21, în condiţiile în care Cosmin Contra l-a folosit deja la seniori în confruntările cu Serbia din Liga Naţiunilor. „Chiar dacă în anumite momente confisca mingea, am fost foarte mulţumit de el, atât la antrenamente cât şi la meci. Ăştia sunt jucătorii de calitate, e greu să-i limitezi pentru că le iei din calităţi”, a declarat Mirel Rădoi despre Drăguş.

Peste şase zile, la 23 noiembrie, naţionala României îşi va afla adversarele din grupă la Europeanul de tineret din Italia şi San Marino. „În viziunea celorlalte echipe, suntem cea mai slabă naţională de la Euro, dar nu le va fi uşor cu noi. Avem obiectiv locurile 1-4”, a declarat Rădoi, care împotriva Belgiei a fost nevoit să se descurce fără 9-10 jucători de bază, majoritatea convocaţi de Contra la prima reprezentativă.

Mai multe