Sergio Ramos şi-a rupt umărul după ce a marcat din foarfecă

9 noiembrie 2015 16:47   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Sergio Ramos s-a născut în Sevilla şi a fost propulsat de andaluzi spre fotbalul mare, dar duminică s-a întors pe Sanchez Pisjuan ca adversar, căpitan al Realului din Madrid.

Ca şi când asta n-ar fi fost de ajuns, fundaşul grupării "blanco" a fost înger şi demon pentru ambele echipe, în aceeaşi fază. În minutul 21, Ramos a deschis scorul printr-o foarfecă de efect, dar a aterizat urât, pe umăr, şi s-a accidentat foarte grav. Rafa Benitez a fost nevoit să-l schimbe imediat, iar jucătorul său nu ştie când va reveni pe teren. La finalul meciului pierdut cu 3-2 de madrileni, Ramos a avut totuşi puterea să constate şi să se amuze pe seama fatalităţii de la acest joc. "Am căzut destul de urât, dar acum nu mai contează, vreau să mă recuperez cât mai repede. Voi face mai multe teste marţi. Am jucat cu infiltraţii, am forţat pentru că am vrut să îmi ajut echipa. Acum văd care sunt riscurile de a intra incomplet refăcut. Recunosc, a fost foarte ciudat să marchez şi să accidentez chiar la Sevilla", a explicat fundaşul madrilean conform ziarului spaniol, AS. Ramos speră totuşi să nu rateze El Casico, marele Real - Barca, care se va juca sâmbătă, 21 noiembrie, pe Santiago Bernabeu.

Sevilla - Real Madrid s-a încheiat 3-2, pentru gazde marcând Immobile, Banega şi Llorente, iar pentru oaspeţi Ramos şi James Rodriguez.

Vezi mai jos faza în care Ramos a marcat şi s-a accientat!

Mai multe