Şi-a cumpărat libertatea cu 2.500.000 €

22 ianuarie 2016 20:50   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Justiţia spaniolă i-a oferit o lecţie dură lui Javier Mascherano, fotbalistul argentinian care a încercat să păcălească fiscul, ascunzându-şi o parte din venituri.

Între două meciuri în tricoul Barcelonei, Mascherano a fost nevoit să transpire şi prin tribunale. Parchetul din capitala Cataluniei l-a urmărit pe sud-american pentru daune aduse statului în anii 2011 şi 2012, atunci când drepturile de imagine ale lui Mascherano au fost cedate unor societăţi din Portugalia şi SUA. Prins cu mâţa-n sac, colegul şi conaţionalul lui Leo Messi şi-a recunoscut anul trecut vina şi s-a grăbit să plătească prejudiciul de 1,5 milioane de euro, la care s-au adăugat alţi 200.000 de euro, ca dobândă. Acest aspect l-a ajutat enorm în proces, iar judecătorii nu i-au dat decât un an de închisoare plus o amendă de 815.000 de euro. Cum în Spania pedepsele de până la doi ani de închisoare (exceptând cazurile de crimă) pot fi răscumpărate, Mascherano va mai plăti un „bonus” de 21.000 de euro pentru a nu intra, efectiv, după gratii. În total, fotbalistul de 31 de ani a scos din conturi peste 2,5 milioane de euro, bani pe care-i câştigă în câteva luni la Barca, salariul său anual fiind de aproximativ opt milioane de euro.

Banii plătiţi de Mascherano

  • 1.500.000 de euro    recuperarea prejudiciului
  • 200.000 de euro     dobândă
  • 815.000 de euro      amendă principală
  • 21.000 de euro     amendă suplimentară

Urmează Messi!

Cel mai valoros jucător al lumii, Lionel Messi, se află şi el într-o situaţie similară, fiind cercetat pentru fraude fiscale produse în perioada 2007-2009. Messi şi tatăl său au fost acuzaţi că au deturnat prin societăţi fictive 4,6 milioane de euro, iar procurorii spanioli au cerut câte 22 de luni de închisoare pentru cei doi. Procesul lui Messi va avea loc în această vară, în perioada 31 mai – 3 iunie.

Mai multe