Şi cu burtă, Eric a bătut pe Dinamo

18 februarie 2015 21:19   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Eric de Oliveira a marcat golul victoriei cu Dinamo (2-1) în minutul 84, la doar 17 secunde după ce a intrat pe teren. A fost primul său meci oficial disputat din aprilie 2014, în perioada de pauză luptându-se să-şi revină după o operaţie şi să scape de un surplus uriaş de greutate.

Partida dintre Pandurii şi Dinamo din Cupa Ligii a fost prima cu miză din 2015. Trupa din Târgu Jiu s-a impus la limită şi e mai liniştită în retur datorită lui Eric. Mijlocaşul a punctat pe final, după o fază încurcată. Însă, până să ajungă aici, el a trecut printr-un calvar timp de nouă luni. În primăvară, când era la Al-Ahli, a suferit o ruptură a ligamentelor încrucişate. S-a operat, s-a despărţit de arabi şi s-a luptat să-şi revină, mai ales că ajunsese la 99 de kg la o înălţime de 1,74 m, fiind supraponderal. La sfârşitul lunii trecute a revenit la Pandurii, unde a urmat un program spartan în Turcia şi a reuşit să slăbească, iar antrenorul Edi Iordănescu vrea să-l transforme în “maşina de goluri” ce-l dusese în top trei cei mai buni marcatori străini din România. “Am slăbit mult, dar nu am ajuns la greutatea optimă. Problema mea nu e cu kilogramele, eu sunt în urmă cu pregătirea fizică. Am fost în catonament cu echipa şi veneam după o pauză de nouă luni, fără un joc oficial. Dar am tras de mine!”, a povestit Eric pentru Click! Mijlocaşul de 29 de ani a dezvăluit cum a reuşit să “dea burta jos”, el sosind la Pandurii cu 91 kg şi acum având cu cinci mai puţin. “Noaptea mergeam la înot fără să ştie nimeni, doar preparatorii fizici. Mergeam la sală, alergam pe bandă sau aveam un spaţiu de 20 m şi timp de 20 de minute îl înconjuram în fugă. Eu mă pregătesc în primul rând pentru mine şi nu mă las decât în concediu. Pentru mine vacanţa e vacanţă şi atunci nici măcar nu alerg!”, a mai explicat jucătorul. “Uite, eu mereu am avut probleme cu kilogramele, dar după a doua intervenţie chirurgicală îmi revin mai greu. Am 86 de kilograme acum, mai trebuie să dau jos încă două, dar în momentul operaţiei am avut 99. Mă obişnuisem aşa şi după ce ajunsesem la 96 nu mai puteam slăbi… Sunt pe drumul cel bun şi prin antrenamente voi ajunge la forma optimă”, a mai spus Eric.

Teja îşi pune cenuşă în cap

Antrenorul dinamovist Mihai Teja nu a fost mulţumit de prestaţia elevilor săi, mai ales a celor din defensivă. “Nu a fost un joc strălucit, ca atitudine şi determinare sunt satisfăcut, dar suferim la faza de construcţie, la posesie. Au fost multe greşeli şi mă aşteptam la o evoluţie mai bună a fundaşilor centrali”, a spus Teja. Şi Farnolle, noua achiziţie dintre buturile dinamoviste, a avut o prestaţie slabă.

Mai multe