Şi el merita un loc la naţională

31 mai 2017 20:18   Fotbal intern
Ultima actualizare:

George Puşcaş e un jucător aflat în proprietatea lui Inter şi care îşi duce de unul singur echipa spre o promovare spectaculoasă în Serie A. Din păcate, selecţionerul Daum l-a ignorat în vederea crucialului meci cu Polonia de săptămâna viitoare.

În aceste zile se decide ultima promovată în Serie A, iar unul dintre eroii play-off-ului e românul George Puşcaş. Împrumutat de Inter Milano la Benevento, puştiul de 21 de ani n-a avut un an strălucit, dar a explodat în luna mai. Mai întâi a înscris două goluri importante în ultimele două etape ale sezonului regulat, reuşite cu care Benevento a terminat pe locul 5, în condiţiile în care locurile 3-8 s-au calificat într-un play-off pentru stabilirea unei singure formaţii promovate.

În “sfertul” cu Spezia, Puşcaş a marcat din nou, decisiv, Benevento câştigându-şi (2-1) un loc în semifinale. A urmat o “dublă” dramatică împotriva Perugiei (1-0 şi 1-1), încă o dată cu George Puşcaş în prim-plan. În returul de marţi, golul românului a fost cel care a liniştit spiritele în ceea ce priveşte echipa calificată în finală. “Sunt mort, dar fericit. Nu am cuvinte. Trebuie să ne ducem pănă la capăt visul de a ajunge în Serie A. Suntem o echipă nou-promovată, dar foarte puternică”, le-a spus Puşcaş jurnaliştilor italieni care l-au asaltat pentru interviuri. Presa din Cizmă a remarcat la unison consistenţa evoluţiilor lui Puşcaş din ultima vreme. “A marcat din nou, a doua oară în play-off, a patra reuşită în ultimele cinci meciuri. Face o muncă incredibilă în ofensivă. E un fotbalist regăsit”, au scris cei de la ottopagine.it.În aceste condiţii, se pune întrebarea dacă George Puşcaş n-ar fi putut ajuta cu foamea sa de goluri şi naţionala României. Probabil că selecţionerul Christoph Daum îl are în vedere, însă n-a avut inspiraţia să-i dea o şansă în vederea următorului meci, cel din Polonia de la 10 iunie, hotărâtor în campania pentru CM 2018. La Benevento, Puşcaş evoluează în spatele vârfului, poziţie pe care titular în naţionala noastră este Nicuşor Stanciu. Cum acesta din urmă duce lipsă de meciuri şi de goluri la Anderlecht, n-ar fi stricat o soluţie de rezervă precum George Puşcaş.

E suspendat pentru turul finalei

Duminică (4 iunie), în prima manşă a finalei play-off-ului din Serie B, Benevento va juca în deplasare, la Carpi, împotriva formaţiei locale. Din păcate pentru George Puşcaş, el nu-şi va putea ajuta colegii din teren, fiind suspendat din cauza cumulului de cartonaşe galbene. Returul e programat joia viitoare (8 iunie), când românul poate pune umărul la o promovare istorică în Serie A a celor de la Benevento, un micuţ oraş din sudul Italiei.

Îl păstrează Inter Milano din vară?

În 2013, George Puşcaş a fost transferat de la Liberty Oradea la celebra grupare italiană Internazionale Milano. Sub comanda lui Roberto Mancini, românul a prins câteva meciuri la echipa mare a nerazzurrilor, însă a fost împrumutat apoi, mai întâi la Bari şi ulterior la Benevento. În contextul crizei de rezultate prin care trece în prezent Inter, nu-i exclus ca oficialii milanezilor să-l păstreze pe George Puşcaş în vederea stagiunii viitoare.

Mai multe