Silviu Lung junior stă în cantonament la Kayseri

7 aprilie 2020 21:52   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Singurul fotbalist român aflat în această perioadă în cantonament e portarul echipei Kayserispor, Silviu Lung Jr (30 de ani).

Acesta nu a avut voie să părăsească localitatea și atunci a decis, spre deosebire de alţi coechipieri, care stau izolaţi în reşedinţele lor din Turcia, să petreacă această perioadă în baza de pregătire a clubului. Practic, goalkeeper-ul se află de bunăvoie de zece zile în cantonamentul lui Kayserispor. „Îmi e mai uşor decât la mine în apartament. Aici pot să mă pregăti în condiţii foarte bune: sală de fitness, piscină, sauna. „Staff-ul e cazat într-o altă aripă, totul e aranjat în aşa fel încât să nu intru în contact nici cu bucătarul. La câteva zile, o doamnă echipată cu mască de protecţie, cu mănuşi, îmi schimbă lenjeria şi prosoapele din camera”, a explicat el pentru frf.ro. Singura problemă e că nu se va mai putea căsători cu logodnica lui, Roxana, cu care urma să facă în mai cununia civilă.

Mai multe