Sir Ferguson a luat-o razna!

1 mai 2012 15:38   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Sir Alex Ferguson a fost la un pas de a-l lua la bătaie pe Roberto Mancini, antrenorul italian al lui Manchester City în timpul meciului care e posibil să fi decis campioana din Premiership.

United e pe cale să predea coroana de campioană a Angliei chiar marii rivale din Manchester, lucru cu care scoţianul Ferguson nu se împacă deloc uşor.

Astfel, tehnicianul „diavolilor" a oferit luni seară o imagine care n-are nimic de-a face cu titlul de Sir pe care-l poartă de atâta timp. Ferguson şi-a pierdut minţile în repriza secundă, într-un moment în care echipa sa era condusă cu 1-0 (scor cu care s-a şi terminat meciul), în urma unui fault dur suferit de atacantul Welbeck.

Din senin, Sir Alex a sărit ca ars şi s-a îndreptat ameninţător spre omologul său de pe banca lui City, Roberto Mancini.

Conflictul a fost stins rapid de intervenţia arbitrului de rezervă, nu înainte însă ca Ferguson să-i arunce lui Mancini câteva vorbe grele.

„Parcă era el arbitru. A comentat mereu de pe margine. S-a plâns de arbitraj toată săptămâna", s-a justificat managerul lui United după meci.

„Nu-mi amintesc exact ce s-a întâmplat. Pentru mine totul e deja uitat", a răspuns diplomatic italianul. De altfel, la final, Ferguson a găsit puterea să-i strângă mâna lui Mancini.

Momentul de „nebunie n-a fost iertat însă de unul dintre cei mai înverşunaţi suporteri ai lui City, Liam Gallagher, fost membru al trupei Oasis. „Probabil că Ferguson era orbit de lumini. Cred că a băut prea mult whisky", a spus cu ironie artistul.

Pantilimon, campion de pe bancă?

Portarul român al lui Manchester City e pe cale să obţină o performanţă unică. Astfel, dacă „cetăţenii" vor reuşi să ia titlul în Anglia (au nevoie de victorii în ultimele două etape, cu Newcastle şi QPR), atunci Costel Pantilimon şi-ar trece în palmares un trofeu la câştigarea căruia n-a contribuit deloc.

Până acum, fostul portar al Timişoarei a jucat pentru City doar în câteva meciuri de Cupă (Cupa Angliei şi Cupa Ligii Angliei), titularul Joe Hart trecându-şi în cont toate minutele din campionat.

Mai multe