Spania, «furată» de Haţegan
23 martie 2013 17:46
Fotbal intern
Ultima actualizare:
Deşi a avut o posesie a mingii zdrobitoare, de peste 80 la sută, Spania s-a încurcat de Finlanda (1-1), periclitându-şi astfel şansele de calificare la turneul final. Presa iberică a găsit şi un ţap ispăţitor pentru semieşecul înregistrat de "Furia Roşie", aruncând o parte din vină pe arbitrul român Haţegan.
Centralului de 32 de ani i se reproşează o fază petrecută în careul nordicilor, la scorul de 1-0 pentru Spania, în minutul 56. "A fost penalty clar la Fabregas. Arbitrul român n-a văzut un fault evident", a scris ziarul Marca. Decizia lui Haţegan, coroborată cu golul de 1-1 marcat ulterior de Finlanda, pune Spania într-o situaţie limită.