Stadionul din Craiova, construit greşit?

17 iulie 2017 20:03   Fotbal intern
Ultima actualizare:
Content image

Arena din Craiova trebuia să aibă deschiderea oficială acum cinci luni. Recent, autorităţile au anunţat că aici se va găzdui primul meci în 2018 motivând că e nevoie de timp pentru ca totul să fie funcţional. În realitate, „OZN-ul” din Bănie a suferit modificări majore.

Oficialii de la CS U Craiova au pus în vânzare abonamente pentru noul sezon, fanii fiind ademeniţi că vor urmări partidele din înaltul noului stadion. Dar, edilul a anunţat apoi că abia de la anul va exista acest privilegiu, motivând că e nevoie de timp pentru montarea şi trasarea gazonului sau amplasarea porţilor. Adevărul e că termenul de finalizare al noului „Ion Oblemenco”, ale cărui costuri se ridică la aproape 53 de milioane de euro, nu se cunoaşte. Luni, Adrian Claudiu Prâsnel, deputat USR, a venit cu dezvăluiri uluitoare, afirmând că există şi documente în acest sens.

Din spusele sale pe Facebook reiese că stadionul se putea zdruncina la un vânt mai puternic. Apoi, a fost nevoie de o fundaţie mai solidă, fiindcă pânza freatică se ridicase şi exista un risc crescut în caz de cutremur. Erau probleme şi la căile de acces şi evacuare a suporterilor, iar cei de la ISU nu-şi dădeau avizul, fiind nevoie de construcţia unui inel care să înconjoare arena. Până şi forma stadionului a fost modificată, fiind necesară ridicarea unui alt etaj pentru ca normele UEFA în privinţa studiorilor TV să fie respectate. Practic totul s-a refăcut “din mers”.

Totuşi, cei de la CNI, compania care a asigurat aproape tot bugetul pentru noul “Oblemenco”, au declarat ieri pentru gsp.ro că nu e nimic în neregulă şi că-n două luni Primăria Craiova va primi “cheile” stadionului. Rămâne de văzut care parte are dreptate, căci de pierdut au de pierdut doar fanii.

Mai multe