Stăncioiu: "Fundaşii mei nu ştiu dacă mai ajung la autocar!"

8 noiembrie 2015 20:35   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Portarul celor de la ASA Târgu Mureş, Edi Stăncioiu, i-a lăudat pe apărătorii săi, recunoscând că altfel scorul ar fi luat proporţii. În cele din urmă mureşenii au obţinut un punct pe terenul oltenilor de la CS U Craiova, 1-1.

"Am câştigat un punct. Am avut şi ocazii la început, dar ni s-a oprit jocul ofensiv acolo. Am jucat foarte slab apoi în atac, am suferit foarte mult. Cred că linia mea de fund nu ştiu dacă mai ajunge la autocar întreagă.

Am suferit pe două terenuri în care se câştigă greu. Aici am jucat pe un teren foarte prost, gazon e impropriu spus. Suntem nevoiţi să ne mulţumim cu acest punct deşi după joc nu-l meritam. Azi am jucat cu sacrificiu şi am reuşit un punct norocos", a spus Stăncioiu.

Săndoi: "Jucăm cel mai frumos fotbal"

De partea cealaltă, Emil Săndoi, antrenorul echipei CS U Craiova, şi-a lăudat jucătorii: "Fără să fiu lipsit de modestie, spun că noi jucăm cel mai frumos fotbal. E păcat că azi n-am câştigat. Am avut ghinion. Ei ne-au taxat la prima lor ocazie. Jocul nostru a fost mult peste cel al adversarilor şi cred că meritam victoria".

Mai multe