Stanciu ţine Steaua în Europa

3 august 2016 23:04   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Steaua se confundă în această perioadă cu Stanciu, iar acest lucru se simte în conturile lui Gigi Becali. „Decarul” a marcat ambele goluri în victoria cu Sparta Praga şi nu doar că şi-a calificat echipa în play-off-ul Ligii Campionilor, dar a băgat şi aproape 10 milioane de euro în buzunarele patronului.

Favoriţi la calificare după acel 1-1 din tur, steliştii au început partida conform aşteptărilor, în atac. Cu 35.000 de suporteri care le-au dat aripi şi cu Ilie Năstase îmbrăcat în costumul bleumarin cu care a adus mereu noroc echipei, bucureştenii nu au avut nici o emoţie în a-şi asigura calificarea. Stanciu a fost, ca şi în meciul tur, când a marcat golul egalării, eroul românilor. El a reuşit o dublă, prin două reuşite superbe. Prima a venit în minutul 31, atunci când l-a executat pe portarul advers printr-un şut din voleu, de la aproape 20 de metri. Al doilea gol a picat în repriza secundă, în minutul 62, graţie unui şut de la 16 m. Între aceste două reuşite ar mai fi de notat ghinionul incredibil al lui Tamaş, care a nimerit bara transversală după un şut din lovitură liberă de la 60 de metri! Un gol cu care şi-a tăiat orice şansă de a mai prinde un transfer în străinătate: „Păi eu am nevoie să îl vând? Stanciu e maşină de bani. El tipăreşte bani. Poate mai tipăreşte 5 milioane în play-off, cum să-l dau?”, a declarat Gigi Becali după meci.

Cehii au încercat să se ridice la înălţimea românilor, dar nu au reuşit decât de două ori să pună cu adevărat în pericol poarta noastră. O dată golul le-a fost anult pe motiv de ofsaind, iar a doua dată Golubovic, atacantul adus în vară de la Iaşi, a scos de pe linia porţii în faţa unui adversar!

Pentru Steaua urmează acum un examen mult mai dificil: play-off-ul Ligii Campionilor, acolo unde va întâlni una dintre forţele Europei. Tragerea la sorţi va avea loc vineri la prânz, dar indiferent de numele adversarului, viitorul echipei este asigurat. Chiar dacă va pierde în următoarea fază a competiţiei, Steaua va juca oricum în grupele Ligii Europa, asigurându-şi în jur de 10 milioane de euro.

Mai multe