Stancu dă vine pe ghinion: ”Mingea n-a vrut să intre în poartă!”

9 octombrie 2015 12:15   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Mijlocaşul echipei naţionale a României, Bogdan Stancu, a pus egalul obținut în ultimele minute ale jocului pe seama ghinionului, considerând că ”tricolorii” au trecut de multe ori pe lângă gol.

"Nu se transformă în misiune imposibilă această calificare. Pur şi simplu mingea nu a vrut să intre în poartă. Am avut puţin ghinion, portarul lor a fost într-o zi mare. Pe noi ne-a costat acel contraatac al lor, dar mă bucur că am avut puterea să revenim pe final în cărţile calificării", a spus Stancu.

Jucătorul român a afirmat că reprezentativa Insulelor Feroe nu trebuie tratată de sus: "E clar că noi trebuie să mergem în Insulele Feroe şi să câştigăm. Nu trebuie să îi tratăm de sus, trebuie să fim serioşi şi să câştigăm. Sincer, nu mă gândeam că o să stăm în ultimul meci cu Feroe, dar iată că s-a întâmplat".

Mai multe