Starurile lui PSG, umilite de codaşa Guingamp în Cupa Franţei

10 ianuarie 2019 17:10   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Orice meci între primul şi ultimul loc se încheie în mod normal cu victoria primilor, mai ales dacă la favorită sunt folosiţi jucătorii titulari.

Cu Neymar, Mbappe şi Di Maria din primul minut şi cu Cavani şi Verratti intraţi în a doua repriză, Paris Saint-Germain a fost însă eliminată incredibil de Guingamp, chiar pe Parc des Princes. Nimic nu anunţa asta, mai ales că Neymar deschisese scorul în minutul 63, la două minute după ce fiul legendarului Liliam Thuram a ratat un penalty pentru oaspeţi. Guingamp a mai primit însă până la final două lovituri de pedeapsă, transformate de această dată de N'Gbakoto, în minutul 83, şi de acelaşi Thuram, în minutul 90+2, ca o răzbunare binevenită. Astfel, PSG, câştigătoare a ultimelor patru ediţii de Cupa Franţei, a părăsit acum surprinzător competiţia încă din faza sferturilor. Culmea, „ucigaşa” sa, Guingamp, este ultima dinainte de hegemonia parizienilor în această competiţie care a pus mâna pe trofeu, în 2014, după finala cu Rennes. Strasbourg, Monaco şi Bordeaux sunt celelalte trei sfert-finaliste rămase în cursă.

Mai multe