Steaua a pierdut titlul pe 2015

23 decembrie 2015 21:50   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Dacă titlul s-ar acorda pe baza performanţelor dintr-un an calendaristic, atunci campioana Ligii I în 2015 ar fi ASA Târgu Mureş, avantajată de golaveraj în disputa cu Astra. Steaua n-ar fi decât pe trei, la cinci puncte în spatele celor două rivale.

Analizând evoluţia echipei sale, antrenorul Marius Şumudică a scos în evidenţă zilele trecute faptul că Astra Giurgiu se află la capătul unui an mulţumitor, luând în calcul returul campionatului trecut şi primele 23 de runde din actuala stagiune. „Alături de Târgu Mureş, avem cele mai multe puncte”, a remarcat Şumudică, reuşind astfel să mai taie din elanul Stelei, echipa care a luat ultimele trei titluri în Liga I. Astfel, neoficial, campioana anului 2015 e ASA Târgu Mureş, care a strâns 73 de puncte din februarie până în decembrie, la fel ca cei de la Astra. Departajarea dintre mureşeni şi giurgiuveni am făcut-o la golaveraj, diferenţa fiind şi aici una minimă (+23, faţă de +21). Potrivit principiului „doi se bat şi al treilea câştigă”, Steaua e doar pe locul trei în ierarhia pe întreg anul, dar roş-albaştrii au punctat la capitolul trofee. Bineînţeles, cel mai important a fost titlul adjudecat în luna mai sub comanda lui Costel Gâlcă după palpitantul duel umăr la umăr, până în ultima etapă, cu ASA Târgu Mureş. Deşi n-a fost implicată în bătălia pentru întâietate din stagiunea precedentă, Astra Giurgiu a „arbitrat” disputa Steaua – ASA, echipa lui Şumudică învingându-i pe mureşeni în penultima etapă.

La «directe», tot ASA e înaintea Astrei

În 2015, Steaua, Astra şi ASA Târgu Mureş s-au întâlnit între ele o dată în primăvară şi de două ori în această toamnă (datorită schimbării sistemului competiţional). Luând în calcul doar rezultatele din meciurile directe, clasamentul în trei e condus tot de ASA Târgu Mureş, cu 11 puncte, faţă de cele 10 ale Astrei. În schimb, Steaua n-a reuşit decât trei remize cu pricipalele rivale din Liga I.

Mureşenii tremură pentru play-off

Pradoxal, cea mai bună echipă din Liga I în 2015, ASA Târgu Mureş, va duce o luptă dură în ultimele trei etape ale sezonului regulat pentru calificarea în play-off-ul de şase echipe care se vor bate pentru titlu şi pentru cupele europene. În prezent, ASA ocupă locul şase, dar simte în spate răsuflarea celor de la CSMS Iaşi, aflaţi la doar trei puncte distanţă.

Mai multe