Steaua câştigă după 10 ani! Steaua - Rapid 1:0

24 septembrie 2012 20:16   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Bourceanu a înscris golul victoriei în minutul 90+6 şi elevii lui Reghe au detronat Pandurii din fruntea clasamentului. Giuleştenii, până pe final, l-au avut ca înger păzitor pe goalkeeperul brazilian Pecanha, care a avut parade excelente, dar a şi ştiut să tragă de timp, însă căpitanul Stelei l-a învins cu un şut de la 11 metri la colţul lung.

Planul lui Sabău, de a obţine o remiză din derby, a funcţionat perfect până în prelugirile partidei.

Oaspeţii s-au bazat prea mult pe serviciile portarului, în timp ce roş-albaştrii au ratat ocazii incredibile.

Încă din primele minute Chipciu a ameninţat, dar pe tot parcursul meciului şuturile sale au nimerit de două ori bara, apoi Rusescu şi Tănase au încercat să spargă zidul gazdelor.

Cert e că echipa lui Sabău se situează la mijlocul clasamentului, iar elevii lui Reghe au devenit lideri, spre deliciul lui Gigi Becali care la final a desfăcut şampania.

Bozovici nu a prins lotul. Fundaşul stânga nu a fost trecut pe foaia de joc pentru partida cu Steaua, muntenegreanul nefiind pe placul lui Sabău.

Motivul? Antrenorul îl bănuieşte că încearcă sabotarea staff-ului tehnic pentru că "Moţul" nu tolerează viaţa extrasportivă a jucătorului. Un alt fotbalist de care Sabău vrea să scape e Ilijoski.

Mesaje de susţinere pentru Duckadam, Ienei şi Constantin. Înaintea partidei, jucătorii ambelor echipe au ieşit pe teren purtând tricouri cu mesaje de susţinere.

"Alături de nea Imi şi Helmuth", stătea scris pe tricourile roş-albaştrilor, cele două foste glorii având probleme de sănătate, iar rapidiştii au avut mesajul: "Fii tare, spartane!", cu trimitere la Marius Constantin, jucător ce va sta departe de teren nouă luni din cauza unei accidentări.

20.000 de euro pentru fiecare stelist. Gigi Becali a trecut pe la echipă înaintea partidei şi le-a promis jucătorilor câte 20.000 de euro în cazul în care obţin patru victorii în campionat.

Spre exemplu, pentru calificarea în Liga Europa fotbaliştii au primit câte 10.000 de euro. În plus, patronul, în discursul său, i-a lăudat pe Tănase, Chipciu şi Rusescu.

Lui Meme îi e silă de rapidişti. Managerul Stelei, Mihai Stoica, s-a arătat deranjat de petardele lansate de fanii giuleşteni aflaţi pe Arena Naţională şi i-a atacat.

Suporterii lor îmi provoacă silă. Mi-e greaţă. Au fost petrade în spatele meu... petarda face parte din filozofia lor de viaţă, asta e educaţia lor, sunt nişte petarde", a spus Meme.

Şi, fanii gazdelor i-au ironizat pe rivali: "Avem deasupra noastră dovada că poliţia franceză îşi face datoria", a fost un mesaj afişat de suporterii Stelei aflaţi sub sectorul rezervat galeriei rapidiste.

Fanii celor două echipe au vrut să se răfuiască pe stadion, dar jandarmii au intervenit cu gaze lacrimogene şi i-au împiedicat.

Fani rapidişti, duşi la poliţie

Doi suporteri ai giuleştenilor au fost conduşi la secţia de poliţie după ce au aruncat cu petarde în zona Pieţei Victoriei, în timp ce se deplasau spre Arena Naţională.

În plus, asupra unui dintre ei a fost găsită o armă albă.

"În zona Pieţei Victoriei, mai exact la ieşirea din pasaj, doi suporteri rapidişti au fost identificaţi de jandarmi în grupul de aproximativ o mie de persoane şi conduşi la secţia 1 de Poliţie, după ce au aruncat cu petarde.

Asupra unuia dintre ei a fost identificat un box şi i se vor întocmi actele constatoare a infracţiunii.

Grupul de aproximativ 1000 de suporteri rapidişti a fost preluat de jandarmi din faţa Stadionului Giuleşti", a spus purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, Georgian Enache.

Mai multe