Steaua, mai tare decât campioana Europei: a învins Chelsea cu 1-0
Unicul gol al victoriei uriaşe a românilor a fost marcat de Raul Rusescu, din penalty, în minutul 34. Calificarea se decide la Londra, peste o săptămână.
Dacă meciul cu Ajax a fost introdus în sertarul cu „miracole”, partida de aseară cu Chelsea a adus confirmarea: „Steaua e o echipă mare”. Afirmaţia îi aparţine lui Gică Hagi, iar discursul „Regelui” merită a fi luat în seamă.
Echipa de sute de milioane a lui Chelsea a intrat cam pe vârfuri pe teren, trăind probabil cu impresia că meciul va fi „o plimbare în parc”, „a walk in the park” cum spun englezii.
Steaua şi-a asumat statutul de a doua favorită, a fost mai muncitoare, mai umilă chiar, căutând să obţină totul din fiecare fază, alergând pentru fiecare centimentru de gazon. “Umilinţa” roş-albaştrilor a dat roade!
Rusescu a înscris din lovitură de la unsprezece metri în prima repriză şi a demonstrat încă o dată că este jucătorul numărul unu din atacul echipei din Ghencea.
Steliştii nu s-au retras nici în partea a doua, au încercat să pună în pericol poarta lui Cech şi chiar au fost aprope de a majora diferenţa pe final. Tătăruşanu a avut din nou intervenţii foarte bune şi le permite românilor să spere la calificarea în sferturi. Meciul decisiv – săptămâna viitoare, la Londra.