"Steaua nu va mai pierde nici un meci"
Demis de la Al-Hilal, Laurențiu Reghecampf are timp să urmărească meciurile din Liga 1. Cum era de așteptat, fostul antrenor al Stelei este cu ochii pe echipa campioană și mizează că fotbaliștii lui Gâlcă nu vor mai face nici un pas greșit în returul sezonului.
“Laurențiu Reghecampf dă târcoale echipei”, spunea tehnicianul Costel Gâlcă despre cel pe care l-a înlocuit la începutul sezonului, în 2014. La vară este posibil ca schimbarea să se facă iar, iar Reghe să fie reinstalat pe banca celor din Ghencea. “Pe mine mă leagă foarte multe de ceea ce înseamnă Steaua, dar, în momentul de faţă, nu aş putea spune că aş veni din vară. Nu este corect faţă de Costel, care este acum la echipă”, a vrut Reghe să liniștească apele. Referitor la mersul echipei, fostul și probabil viitorul antrenor al Stelei, este încrezător că jucătorii roș-albaștri nu vor mai câlca strâmb în acest retur.
“Nu cred că Steaua va mai pierde un meci. Până la finalul campionatului Gâlcă își va continua munca și va și câștiga titlul. Sut jucători destul de buni, importanți, care își doresc să joace în Champions League, la echipa națională”, a mai precizat Reghecampf.