Steaua poate cădea cu Man. United sau Inter! Becali: "Nu mai vreau să fim umiliţi!"

25 august 2016 11:28   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Vicecampioana României n-a avut nici o şansă în faţa lui Manchester City, dar calificarea în grupele Ligii Europa era asigurată încă după eliminarea Spartei Praga. Astfel, deşi nu-şi ştiu toţi posibilii adversari, iar tragerea la sorţi e abia mâine, roş-albaştrii îşi fac deja planuri.

În mare, ideea e aceeaşi. Cu toţii s-au cam săturat să cadă rău de pa cai frumoşi şi nu mai vor să audă de nume mari, care să dea cu ei de pământ, în ciuda biletelor vândute, ci adversari accesibili, care să le permită să facă puncte şi să se califice în primăvara europeană. "Îmi doresc din tot sufletul primăvara europeană, nu contează cu cine picăm. Trebuie să trecem de grupe, eu asta îmi doresc!", a spus Tamaş. "Important acum e să avem o grupă din care să ne putem califica în primăvara europeană. Nu am ce să vă spun despre ofertele jucătorilor, în măsura în care patronul va accepta să se despartă de un jucător sau altul, trebuie să ne reconsiderăm poziţia. Am un lot bun, sunt jucători de valoare care pot face faţă", a afirmat Reghecampf. "Nu aş vrea United, e o echipă prea puternică. Nu vreau să mai fim umiliţi. Eu vreau italieni", a declarat şi Becali.

Una dintre următoarele echipe va fi adversara Stelei din prima urnă:

Schalke 04

Zenit Sankt Petersburg,

Manchester United

Şahtior Doneţk

Atheltic Bilbao

Olympiakos Pireu

Villareal

Ajax

Inter Milano

Fiorentina

Anderlecht

Viktoria Plzen

Românii sunt în urna a doua şi nu vor putea pica cu AS Roma, Braga sau Fenerbahce, dar pot avea ghinionul să dea peste trupe ca Celta Vigo, Feyenoord sau Mainz, din urna a treia, sau Southampton, West Ham United sau Nice, din urna a patra.

Grupa grea:

Steaua

Manchester United

Celta Vigo

Nice

Grupa uşoară:

Steaua

Viktoria Plzen

NK Maribor

Dundalk

Mai multe