Steaua Roşie Belgrad a produs minunea
Austriecii au fost favoriţi înaintea acestei duble, dar în fotbal asta nu contează. Red Bull s-a întors de la Belgrad cu un înşelător 0-0, care obliga la victorie pe teren propriu. A venit însă un egal cu goluri, scor 2-2, şi Steaua Roşie e la masa bogaţilor.
Alb-roşii au început încă din primul tur preliminar al Ligii Campionilor şi trebuie să căutăm mult în arhive pentru a găsi o echipă care să mai fi parcurs cu succes tot acest drum până în grupe. Campioana Serbiei a trecut uşor primele două hopuri, 2-0 la general cu letonii de la Spartaks Jūrmala, şi 5-0 la general cu lituanienii de la Suduva, dar în turul 3 şi în play-off a fost vorba de mare noroc. În dubla cu Spartak Trnava a fost 1-1 la Belgrad şi 1-1 în Slovacia, totul fiind decis în prelungiri de golul lui Radonjic. Apoi, la ultimul pas, părea să li se înfunde. După 0-0 pe teren propriu, Red Bull Salzburg conducea cu 2-0 în minutul 65 al returului din Austria şi totul părea pierdut. În 77 de secunde Ben El Fardou, un atacant adus tocmai din Insulele Comore, a marcat însă de două ori şi meciul s-a încheiat 2-2. Cei 10.000 de sârbi care au făcut deplasarea în oraşul lui Mozart au invadat terenul pentru că echipa lor, câştigătoare de Cupa Campionilor Europeni în 1991, a prins pentru prima dată în istorie grupele în noul format.