Steaua se destramă: a plecat şi algerianul Hamroun!

31 august 2016 13:11   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Continuă "revoluţia" făcută de Gigi Becali în lotul Stelei. Astăzi, patronul stelist a acceptat să-l transfere pe algerianul Jugurtha Hamroun la echipa Al-Sadd din Qatar.

”L-am dat pe Hamroun pe un milion de euro sub formă de împrumut. Dacă vor dori să-l cumpere, arabii vor mai da un milion de euro", a spus Becali la DigiSport.

Hamroun a venit la Steaua în vara anului trecut, de la Oţelul Galaţi, la insistenţa fostului antrenor Mirel Rădoi. În acest sezon, în primele 10 meciuri oficiale ale roş-albaştrilor, Hamroun a reuşit să dea două goluri, cu Chiajna în finala Cupei Ligii şi cu FC Botoşani în Liga I.

Mai multe