Ștefan Baiaram a suferit o accidentare stupidă
Fotbalistul Universității Craiova a călcat greșit și e suspectat că ar fi suferit o entorsă de gleznă.
Aflată în lupta pentru titlul de campioană, formația din Bănie n-a izbutit decât un rezultat alb (0-0), pe teren propriu, cu Sepsi Sf. Gheorghe. Însă dincolo de tristețea acestei remize, Universitatea Craiova pare a fi urmărită de ghinion.Chiar în debutul partidei, Ștefan Baiaram (18 ani) s-a dezechilibrat încercând să controleze un balon la marginea terenului. Fără să fie atins de vreun adversar, jucătorul a acuzat o accidentare gravă. Jucătorul a plâns în hohote, fiind urcat în ambulanţă chiar pe gazon și transportat la spital. La finalul partidei, Nicușor Bancu a dat primele informații despre colegul său: “Baiaram a revenit în vestiar după meci. Nu ştiu exact ce are. Am înţeles că va sta o lună”. Chestionat pe tema acestei accidentări, Leo Grozavu, antrenorul lui Sepsi, a spus: ”Nici nu mi-am dat seama ce s-a întâmplat. Era mult prea departe. Nu mi-am dat seama dacă era Nouvier vinovat”. Pe lângă Baiaram, care va fi suspus astăzi unui examen medical, în același meci Alex Cicâldău a suferit o contuzie la genunchi, dar acesta va fi recuperat în câteva zile. Pe de altă parte, antrenorul gazdelor, Marinos Ouzounidis a declarat după partidă: “E păcat că nu am câştigat, dar e ok. Ştiam că va fi foarte dificil. Le-am spus şi jucătorilor că e foarte important să înscriem. Am încercat. Defensiv am fost bine organizaţi, dar trebuie să înscriem. Îi susţin pe jucători şi cred în ei”, a mai afirmat antrenorul.Egalul de sâmbătă seara este cel de-al 16-lea înregistrat de Sepsi în această ediție de campionat. Și fiind obținut în deplasare l-a mulțumit pe Grozavu: “Ce se întâmplă pe teren e cu goluri. Dacă nu a marcat nimeni, înseamnă că e corect rezultatul. Cred că puteam să avem mai mult curaj. Nu au fost acţiuni care să ne pericliteze foarte tare poarta. Dar am întâlnit o echipă cu jucători de calitate, în faţa cărora e greu să emiţi pretenţii fantastice. Păun a făcut un joc extraordinar, a fost debutul lui în prima ligă. Merităm mult mai mult decât alţii în momentul de faţă”, a spus Grozavu la posturile care transmit Liga I.