Ștefan Radu a doborât un alt record la Lazio Roma

4 aprilie 2021 16:09   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Integralist în meciul cu Spezia (2-1), bucureșteanul a devenit, sâmbătă, jucătorul cu cele mai multe meciuri disputate (402) pentru Lazio Roma, în toate competițiile.

Ștefan Radu (34 de ani) i-a depășit astfel pe Giuseppe Wilson (1969-1978 şi 1978-1980, cu 394 meciuri) şi Giuseppe Favalli (1992-2004, 401 partide). În ianuarie trecut, el devenise fotbalistul cu cele mai multe prezenţe în Serie A din istoria echipei Lazio,  cu 320. Născut la București, în 22 octombrie 1986, Ștefan Radu a evoluat în carieră pentru Dinamo București (2004-2008) și Lazio Roma (din 2008). Cu Lazio, el a cucerit Cupa Italiei în 2009, 2013 și 2019, respectiv Supercupa Italiei în 2009, 2017 și 2019. Internațional U17, U19 și de tineret, Radu a disputat 13 meciuri pentru prima reprezentativă.

Mai multe