Steliştii au spart vestiarul Astrei! FOTO

13 aprilie 2015 11:11   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Roş-albaştrii au terminat la egalitate, 0-0, în deplasare, meciul de ieri cu giurgiuvenii, iar elevii lui Gâlcă şi-au vărsat nervii la cabine. Din câte se pare, portarul Arlauskis e cel care a spart uşa vestiarului.

Astralii au postat pe pagina oficială a clubului o fotografie lămuritoare, cu mesajul: "O uşă spartă în urmă... Imaginea neputinţei!". Goalkeeperul Arlauskis ar fi vinovat pentru pagube, iar steliştii au anunţat că vor suporta chelutielile pentru reparaţie.

Cei din Ghencea s-au enervat fiindcă simt că titlul e în pericol, ASA fiind acum la doar două puncte distanţă.

"După cum a fost jocul nu sunt mulţumit pentru că meritam cele trei puncte. Echipa pe care o conduc merita victoria, am avut ocazii, am dominat jocul, dar din păcate am obţinut un punct, ceea ce este puţin pentur noi. M-a impresionat puterea echipei mele. Îi felicit pe jucătorii mei. Trebuie să câştigăm meciuri pentru că ne îndepărtăm de obiectivul pe care l-am discutat cu patronul echipei", a spus antrenorul Astrei, Dorinel Munteanu.

Mai multe