Steliştii, departe de viscolul din ţară
La sesiunea de ieri, antrenorul Florin Tene i-a solicitat la maximum pe portari şi inclusiv sărbătoritul Ionuţ Poiană nu a fost deloc menajat.
În Antalya vremea e prielnică, în nici un caz nefiind crivăţul din România. Temperatura ajunge la plus 15 grade Celsius şi precipitaţiile sunt rare. A fost doar o excepţie, iar în acea zi elevii lui Reghecampf au efectuat exerciţii la sala de forţă sau în piscină. Ieri, însă, au luat cu asalt terenurile de la Gloria Sports Arena. De data aceasta în rolurile principale nu au mai fost atacanţi, ci cei trei goalkeeperi Florin Niţă, Eduard Stăncioiu şi Ionuţ Poiană. Ultimul a împlinit acum o zi 19 ani şi a „sărbătorit” prin muncă. Antrenorul lor, Florin Tene, a pus la cale tot felul de scheme prin care le-a testat mobilitatea şi reflexele, ideea fiind ca fiecare să încaseze cât mai puţine goluri. Abia la data de 18 ianuarie vor fi testaţi şi-n meciuri, atunci având loc primul joc de verificare în compania celor de la Qarabag. Dacă oamenii din lotul lui Reghe nu au probleme cu frigul, aşa cum se zbat campionii de la Astra pe terenurile din ţară, totuşi unii jucători legitimaţi în Ghencea au de suferit. Golubovic, Aganovic, Mitrea, Enceanu, Popescu, Vîlceanu şi Chitoşcă, cei care nu mai intră în planurile steliştilor, se pregătesc în ţară, dar abia pot ajunge la baza din Berceni. Oricum, nu le-a fost lăsat nici un program de pregătire şi-n curând contractele lor vor fi reziliate.