Steliştii fac miting împotriva lui Becali: "Ne luăm echipa înapoi!"
Se spune că timpul vindecă rănile, dar nu şi la Steaua. Deşi părea că animizităţile dintre CS Steaua şi FC Steaua s-au mai stins, iar opinia publică s-a îndreptat către echipa lui Gigi Becali la vederea impotenţei financiare a Armatei, lucrurile au degenerat din nou.
Galeria Stelei, cea care nu s-a împăcat niciodată cu faptul că echipa latifundiarului din Pipera e Steaua istorică, anunţă un miting de proporţii în Ghencea, sâmbătă, 24 octombrie. Obiectivul e acelaşi: determinarea lui Becali de a renunţa la clubul din Liga I în favoarea Ministerului Apărării şi Protecţiei Naţionale. ”După cum bine știți, Jan Pavel a sunat adunarea! Pe data de 24 octombrie, ora 14:00, neapărat trebuie să fim în fața stadionului Ghencea, templul fotbalului românesc pentru a susține cauza noastră:”Ne vrem clubul înapoi”. FCSB-iști sau CSA-iști... suntem cu toții steliști! Toți vedem cum clubul nostru a ajuns bătaia de joc a unei instituții, și mă refer în special la conducătorii ei (CSA), dar și a unui cioban incompetent și avar după putere și faimă!”, se arată în comunicatul postat de Pavel, fostul lider de galerie al roş-albaştrilor.
Iniţiativa a fost lansată şi pe internet printr-un filmuleţ pe care îl puteţi vedea mai jos şi care e însoţit pe Youtube de un mesaj mobilizator. ”Magia și spiritul roș-albastru au dispărut. Citius, Altius, Fortius a fost omorât, în locul lui apărând o echipă fără istorie, fără identitate, fără demnitate, condusă după chipul și asemănarea finanțatorului.
Pe 24 octombrie continuăm drumul, ne luăm echipa înapoi”.