Steliştii, vânduţi de naţională
Meciurile cu Turcia şi Olanda au fost un bun prilej pentru fotbaliştii din Ghencea de a-şi asigura contracte avantajoase la cluburi ca Milan, Inter sau Olympique Marseille.
Preliminariile Campionatului Mondial 2014 atrag scouteri din întreaga lume. La Istanbul, acolo unde elevii lui Piţurcă s-au impus cu scorul de 1-0, au fost mai mulţi reprezentanţi ai unor echipe din Serie A şi din Ligue I, atât pentru a-i vedea pe români, dar şi pentru a-i urmări pe turci.
Acum, pe Arena Naţională, din nou oficiali ai lui AC Milan, Inter sau Olympique Marseille şi-au făcut prezenţa, ţintele lor fiind în special steliştii. Astfel, fundaşul în vârstă de 22 de ani Vlad Chiricheş e pe lista celor de la AC Milan, care-l doresc încă din vară, de când Thiago Silva a plecat la PSG. Apoi, Alex Chipciu este o ţintă pentru francezi.
OM vrea să-l ia din iarnă, dar şi colegul său de la Steaua, Bourceanu e pe lista formaţiei din Hexagon. Şefii echipei din Marseille ar vrea să-l transfere pe căpitanul roş-albaştrilor în locul lui Kabore, care va pleca în Anglia.
În plus, şi scouteri de la Inter Milano şi-au făcut apariţia la partida cu Olanda. Cei trei stelişti au o cotă foarte bună pe siteul de specialitate www.transfermark.de , primul fiind Chiricheş (2.8 milioane de euro), apoi Bourceanu (2 milioane de euro), în timp ce Chipciu valorează 1.4 milioane de euro.
Noi la cafea, ei închişi în hotel
Cu o zi înaintea partidei, "tricolorii" au ieşit la o cafea într-un mall, au discutat despre olandezi, dar nu au făcut nici o sesiune de cumpărături.
În schimb, adversarii nu au părăsit hotelul Hilton, acolo unde au fost cazaţi în timpul şederii la Bucureşti, Van Gaal programând după-amiaza o şedinţă video.