Stoican, neînvins în campionat, salariu de liga a II-a

12 septembrie 2014 21:08   Fotbal intern
Ultima actualizare:

În cele şase etape scurse până acum, Flavius Stoican a obţinut trei victorii şi tot atâtea remize, iar la sfârşit de lună în cont îi intră 4.000 de euro. Suma o poate câştiga lejer şi un tehnician de la o codaşă din Liga I.

Mâine, roş-albii vor evolua pe terenul celor de la FC Botoşani, moldovenii anunţând prin vocea căpitanului Florin Acsinte că vor produce primul eşec pentru bucureşteni. Chiar dacă pe teren, dinamoviştii sunt superiori, există totuşi o mare asemănare între ei şi gazde: capitolul financiar. Ca exemplu, Flavius Stoican câştigă 4.000 de euro pe lună şi cu bonusuri de performanţă poate ajunge până la 6.000, un salariu pe care îl poate atinge şi omologul său de pe banca moldovenilor, Leo Grozavu. Apoi, media lefurilor de la Dinamo e în jur de 3.000 de euro, dar asemenea retribuţii există şi în lotul moldovenilor. Altfel, pe lângă declaraţiile războinice la adresa „câinilor”, gazdele au început primele şicane şi au legitimat un atacant de 19 ani, Tudurache, adus de la Dinamo Oneşti, academie ce avea până nu demult drepturi de exclusivitate cu trupa din „Ştefan cel Mare”.

Inaugurează nocturna

Meciul de la Botoşani (mâine, ora 21.00, în direct la Look TV) se va juca cu casa închisă, partida urmând a fi prima ce se joacă pe teren propriu în nocturnă. Dinamoviştii au inaugurat şi instalaţia de lumină pe „Ilie Oană”, ei zdrobind Petrolul cu 5-1.

Mai multe