«Studenţii», băgaţi în ceaţă! CFR CLUJ – «U» CLUJ 3:1

19 noiembrie 2011 21:15   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Gazdele au înscris repede prin Cadu, Weldon a majorat scorul, însă o gafă a lui Beto i-a permis lui Tony să reducă din diferenţă.

CFR a punctat din nou prin Kapetanos, s-a impus cu 3-1 şi a ajuns pe locul doi, la patru puncte în urma lui Dinamo.

5.000 de inşi, în tribune. După scandalul declanşat în urma scumpirii biletelor, între 150 şi 250 de lei, la meci au asistat 5.000 de persoane.

Înainte de a pătrunde pe stadion, suporterii „studenţilor" au fost descălţaţi pentru un control riguros.

Totodată, susţinătorii oaspeţilor au depus o plângere la Oficiul pentru Protecţia Consumatorului fiindcă gazdele au avut la dispoziţie tichete la preţul de un leu, în timp ce ei au fost nevoiţi să plătească de 150 de ori mai mult.

Walter a stat pe bancă. Patronul Universităţii Cluj a refuzat invitaţiile din partea „ceferiştilor", le-a cumpărat bilete la tribuna a doua celor din organigrama clubului, iar el a urmărit meciul de pe banca tehnică a „studenţilor".

Au sărbătorit în club. După meci, gazdele au fost într-un club din Cluj, unde au sărbătorit atât victoria din derby, cât şi ziua de naştere a patronului Arpad Paszkany, care a împlinit 40 de ani.

Cadu, cel mai bun marcator străin din istoria CFR-ului. Căpitanul „ceferiştilor" a devenit golgheterul all-time al CFR-ului, dintre jucătorii străini, portughezul reuşind să marcheze în total 18 goluri în Liga I. Cadu tocmai şi-a prelungit contractul cu ardelenii până în 2014.

Mai multe