Suedezii, aproape de două ori mai scumpi ca românii
Naționala României va debuta la finalul acestei săptămâni în Suedia (sâmbătă, ora 19.00), în preliminariile Campionatului European din 2020. Toată lumea știe că adversara va fi una dificilă, dar când ne uităm pe cotele de piață ale jucătorilor celor două echipe, ea parcă devine și mai complicată. Nordicii sunt de aproape două ori mai valoroși ca românii.
Per total, valoarea lotului convocat de selecţionerul Suediei, Janne Andersson, este de 113,25 milioane de euro. Românii, în schimb, valorează doar 60,7 milioane de euro. Diferența putea fi chiar mai mare, dacă antrenorul nordicilor nu-l învoia de la această acțiune pe Viktor Lindelof, cel mai bine cotat jucător al naționalei. Cotat la 35 de milioane de euro, jucătorul lui Manchester United a solicitat să fie învoit pentru a fi prezent la naşterea primului său copil și Janne Andersson a acceptat, chiar dacă fără el îi va fi mult mai greu contra echipei noastre.
În aceste condiții, cel mai valoros jucător al adversarilor noștri de sâmbătă seară a rămas Emil Forsberg, mijlocașul lui RB Leipzig, care este cotat la 25 de milioane de euro. ”Tricolorii” contraatacă prin Răzvan Marin, ale cărui evoluții consistente de la Standard Liege l-au transformat în cel mai bine cotat jucător român. Specialiștii îl evaluează la 9 milioane de euro, fiind urmat, la mare distanță, de fostul lider al ierarhiei, Nicolae Stanciu. Din păcate pentru el, transferul din iarnă, de la Sparta Praga la Al-Ahli, în Arabia Saudită, i-a adus o scădere însemnată a cotei, care a ajuns la 4,25 milioane de euro. Apoi, vine un grup de trei fotbaliști, Claudiu Keşeru, Alexandru Mitriţă și Dennis Man, toți cotați la 3,5 milioane de euro. Culmea e că dacă Mitriță și Keșeru știau de la început că vor veni la națională, fcsb-istul Man a fost convocat în ultimul moment, ca înlocuitor al lui Grozav, accidentat. Semn că la Cosmin Contra nu joacă cifrele din dreptul jucătorilor, ci doar valoarea lor. Char dacă pe hârtie Suedia arată mai bine, selecționerul naționalei noastre e convins că România are șanse de calificare la Campionatul European. ”Presiunea e mare pentru că ne dorim foarte mult să ne calificăm la acest Campionat European şi să jucăm în faţa propriilor suporteri. Normal că există şanse de calificare, dacă plecăm cu gândul că n-avem şanse atunci n-ar trebui să ne mai prezentăm la începutul acestor preliminarii. Eu de obicei sunt încrezător în ceea ce putem să realizăm la echipa naţională şi indiferent de problemele pe care le avem în cadrul lotului cred că suntem capabili să ne batem pentru această calificare”, a spus Contra.
Contra explică absența lui Tănase
După ce Florin Tănase a afirmat că nu a fost convocat la națională pentru că joacă la FCSB, selecționerul Cosmin Contra a ținut să-i răspundă jucătorului. ”Nu am ce să comentez la părerea unui jucător care nu ştiu în ce context a făcut această declaraţie. Păi dacă eram dinamovist erau 3-4 jucători care sunt la Dinamo sau cât mai mulţi pe care puteam să îi iau la Dinamo, erau în lotul naţionalei. Nu iau decizii pe culoarea de pe tricou pe care o au jucătorii. Am analizat anumite calităţi pe care le are adversarul şi am ajuns la concluzia că Florin în aceste două meciuri să nu facă parte. Nu e un jucător care nu a fost în vizorul echipei naţionale sau care nu e în vizorul nostrum. E normal ca fiind antrenor la echipa naţională nu pot să mulţumesc pe toată lumea”, a declarat Contra, pentru Telekom Sport.
Top 10 suedezi
Emil Forsberg 25
Viktor Claesson 14
Ludwig Augustinsson 12
Robin Olsen 10
Kart-Johan Jansson 6
Sam Larsson 5
Albin Ekdal 5
Robin Quaison 5
Kristoffer Olsson 4,5
Marcus Berg 4,5
Top 10 români
Răzvan Marin 9
Nicolae Stanciu 4,25
Claudiu Keşeru 3,5
Alexandru Mitriţă 3,5
Dennis Man 3,5
Ciprian Tătăruşanu 2,5
Florin Niţă 2,5
Alexandru Chipciu 2,5
Ianis Hagi 2,5
George Puşcaş 2,5
Notă: sumele sunt exprimate în milioane de euro