Șumi e pariul lui Gigi! Se pregătește o schimbare pe banca FCSB
Pierderea titlului îl va face pe Becali să ia în calcul varianta aducerii lui Șumudică pe banca FCSB-ului.
Deși pare imposibilă la prima vedere, o colaborare între Gigi Becali și Marius Șumudică prinde din ce în ce mai mult contur. Patronul FCSB a lăsat de înțeles că va renunța la Mihai Teja în momentul în care titlul va fi matematic pierdut.
Doar o mică minune (o victorie a Craiovei la CFR, duminică seară) poate face ca FCSB să reintre în calculele pentru câștigarea campionatului și să aprindă la maxim derby-ul cu ardelenii din ultima etapă. Sâmbătă seară, la Sfântu Gheorghe, roș-albaștrii au învins-o la scor (5-1) pe Sepsi, o victorie care nu l-a impresionat însă prea mult pe Gigi Becali. „Cum să iei titlul când nu bați trei echipe care retrogradează? Sunt șase puncte pierdute cu Voluntari, Chiajna și Călărași. Noi am câștigat meciuri doar datorită valorii individuale”, a spus finanțatorul, un atac voalat la antrenorul Mihai Teja și la rezultatele dezamăgitoare ale acestuia din finalul sezonului regular. E clar, dacă FCSB încheie campionatul pe locul doi, Teja va trebui să-și facă bagajele și să lase locul altuia. Înainte de clarificarea luptei pentru titlu, Becali n-a vrut să facă un anunț oficial, dar tatonări pentru instalarea unui nou antrenor există deja. Iar primul nume pe lista lui Gigi e nimeni altul decât Marius Șumudică, anti-stelistul care ar putea să aducă titlul în curtea FCSB după cinci ani de pauză. „Dacă mă înțeleg cu el și acceptă condițiile mele, poate să vină. Condițiile le știți. Ăla nu stă cu vrăjeli, va zice direct «mi-a spus să-l scot pe ăla, să-l bag pe ăla». Și așa scăpăm de discuții”, a declarat Becali.
Astfel, mingea a fost aruncată în terenul lui Șumudică, a cărui trecut rapidist nu mai contează acum atât de mult. „Vorbim la telefon și îmi spune că tot cu mine va deveni campion. Dacă aș fi antrenor la FCSB, cred că aș avea o relație bună cu patronul ca să nu mă sune și să îmi spună să îl scot pe x sau pe y. Eu nu îmi încarc telefonul înainte de meciuri. Toată lumea știe trecutul meu și ce înseamnă Rapidul pentru mine, dar în același timp vreau să antrenez la echipe care vor să facă performanță”, a afirmat Șumudică zilele trecute, lăsând deschisă poarta negocierilor cu Becali.
Deși mai are un an de contract cu echipa saudită Al-Shabab, Marius Șumudică nu e greu de adus la FCSB încă din această vară. „E o clauză de 150.000 de dolari de desfacere a contractului. Așteptăm să vedem dacă terminăm campionatul pe locul trei”, a declarat antrenorul de 48 de ani. Sâmbătă, Al-Shabab a remizat (0-0) în derby-ul cu Al-Taawon, lupta pentru poziția a treia, care duce în Liga Campionilor Asiei, urmând să se decidă joi, în ultima etapă. „Voi avea o discuție cu președintele și voi vedea ce va fi”, a concluzionat Șumudică.
Instalarea lui Marius Șumudică pe banca FCSB-ului ar însemna o bună oportunitate ca Gigi Becali să încerce să-l readucă la echipa sa pe Constantin Budescu. Mijlocașul de 30 de ani a plecat chiar de la FCSB la Al-Shabab în vara anului trecut și, cel mai probabil, nu va dori să continue în Arabia Saudită fără să-l aibă alături pe Șumudică. În acest sezon, Budescu a dat șapte goluri pentru Al-Shabab în 21 de partide jucate.